Reuniune de criză la Casa Albă: SUA iau în calcul măsuri urgente după escaladarea conflictului din Strâmtoarea Ormuz

Președintele Donald Trump a convocat duminică, 19 aprilie, o reuniune în „Situation Room” de la Casa Albă pentru a discuta criza din jurul Strâmtorii Ormuz și negocierile cu Iranul.

Donald Trump a convocat ședință la Casa Albă Foto: Profimedia

Donald Trump a convocat ședință la Casa Albă Foto: Profimedia

Situația cu Iranul a ajuns într-un punct critic , armistițiul urmând să expire în trei zile, iar pentru o nouă întâlnire între negociatorii americani și iranieni nu a fost încă stabilită o dată finală.

Anunțul Iranului de sâmbătă privind reluarea blocării Strâmtorii, precum și mai multe atacuri asupra unor nave din această zonă, au venit la mai puțin de 24 de ore după ce Trump a declarat că un acord pentru încheierea războiului ar putea fi realizat „într-o zi sau două”.

Un oficial american de rang înalt a spus că, dacă nu se ajunge curând la un progres, războiul ar putea reîncepe în următoarele zile, scrie Axios.

Potrivit sursei citate, la reuniunea din Situation Room au participat vicepreședintele J.D Vance, care este așteptat să ia parte la următoarea rundă de negocieri cu Iranul , secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth și secretarul Trezoreriei Scott Bessent, potrivit unui oficial american.

De asemenea, au fost prezenți șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, trimisul special al Casei Albe Steve Witkoff, directorul CIA John Ratcliffe și președintele Statului Major Interarme, Dan Caine, a precizat oficialul.

Casa Albă a refuzat să ofere detalii despre ședință.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR