Reuniunea NATO de la Halifax: Apel la unitate în faţa unei Rusii din ce în ce mai agresive

Reuniunea NATO de la Halifax: Apel la unitate în faţa unei Rusii din ce în ce mai agresive

Secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, a pledat luni pentru unitatea Alianţei Nord-Atlantice în faţa a ceea ce ea a numit 'provocări de securitate complexe şi îngrijorătoare', în special, o 'Rusie din ce în ce mai agresivă', într-un discurs rostit în încheierea Adunării Parlamentare a NATO, care s-a desfăşurat la Halifax (Canada), potrivit portalului lapresse.ca .

În discursul său, Gottemoeller şi-a exprimat îngrijorarea faţă de dorinţa Rusiei de a-şi extinde şi moderniza forţele armate, precum şi preocuparea faţă de dezvoltarea unei noi rachete ruseşti cu rază intermediară care - potrivit ei - ar putea lansa o ogivă nucleară în centrul Europei în câteva minute. 'Aceasta ameninţă direct unul din tratatele cele mai importante privind controlul armelor din perioada Războiului rece: Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare' (INF), a declarat Gottemoeller, referindu-se la racheta de tipul 9M729 sau SSC-8 (în codificarea NATO).

Tratatul INF din 1987 nu numai că a redus numărul de rachete nucleare deţinute de cele două superputeri, dar a eliminat şi o întreagă clasă de arme, a declarat secretarul general adjunct. 'Noul sistem de armament rusesc ameninţă în mod grav Tratatul INF', a insistat ea, menţionând că Statele Unite nu dispun de noi rachete cu rază intermediară în Europa.

Diplomatul american a admis că nimeni nu doreşte o nouă cursă a înarmării sau o revenire la Războiul rece, dar a apreciat că Rusia trebuie să ia măsuri pentru a calma 'preocupările foarte grave' ale NATO. Potrivit ei, este esenţial ca Alianţa Nord-Atlantică să vorbească pe o singură voce şi într-o poziţie de forţă în faţa unor astfel de provocări pentru securitatea membrilor săi.

'Trebuie să deschidem acum un dialog, dar Rusia trebuie, de asemenea, să facă gesturi pentru a aplana temerile noastre, care sunt foarte mari', a afirmat ea în faţa delegaţilor. Este esenţial ca, atunci când vorbeşte, NATO să vorbească pe o singură voce şi dintr-o poziţie de forţă', a insistat Gottemoeller, fost subsecretar de stat american pentru controlul armamentului şi securitatea internaţională.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat luni că Rusia va riposta dacă Statele Unite se vor retrage din Tratatul INF. Preşedintele american Donald Trump a anunţat la 22 octombrie că SUA intenţionează să se retragă din INF, dar subsecretarul de stat american pentru controlul armamentului, Andrea Thompson, a declarat că Washingtonul nu a luat încă o decizie definitivă privind soarta acestui tratat.

În discursul său, Rose Gottemoeller a apreciat de asemenea că recentul exerciţiu militar din Norvegia a demonstrat 'unitatea de acţiune' a NATO. 'Exerciţiul nostru a trimis un mesaj foarte clar tuturor celor care ar putea să se gândească să provoace Alianţa', a spus aceasta, subliniind că Organizaţia 'este pregătită să-şi apere toţi aliaţii împotriva oricărei ameninţări'.

Gottemoeller le-a spus totodată delegaţilor că ei joacă un rol central în ceea ce priveşte sumele alocate de guvernele lor pentru apărare şi în acţiunile întreprinse în domeniul securităţii şi în favoarea NATO. 'Sprijinul vostru pentru NATO în cadrul parlamentelor voastre, în dezbaterile pentru buget şi pe lângă popoarele voastre vor face diferenţa', a mai spus ea. 'Nu este nimic mai puternic decât această Alianţă atunci când este unită şi când popoarele noastre se află în spatele ei. În acest sens, sprijinul dumneavoastră este esenţial', a pledat diplomata americană.

Ministrul apărării canadian, Harjit Sajjan, s-a adresat de asemenea adunării, argumentând că o creştere a cooperării este necesară mai mult ca oricând împotriva ameninţărilor militare şi netradiţionale, cum ar fi atacurile cibernetice şi tacticile hibride, care urmăresc să modeleze sau să schimbe opinia publică prin diverse platforme sociale.

Forumul de la Halifax a reunit timp de patru zile aproximativ 600 de politicieni din 29 de ţări membre ale NATO, precum şi delegaţi din ţările partenere pentru a discuta probleme de securitate internaţională. Un larg evantai de subiecte a fost abordat în reuniunile comisiilor în weekend, inclusiv intervenţia Rusiei în alegerile democratice din alte ţări, finanţarea NATO şi modul în care teroriştii utilizează mesaje criptate pe 'dark web'.

Nouă rezoluţii ale diferitelor comisii au fost adoptate luni, inclusiv o rezoluţie prin care se solicită tuturor ţărilor membre să-şi dubleze eforturile pentru a se apropia de obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru cheltuielile din domeniul apărării până în 2024. O altă rezoluţie recomandă creşterea cooperării în Arctica pentru a contracara consolidarea armatei ruse în această regiune. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…