Reuters: Putin ameninţă FĂȚIȘ România şi Polonia cu RACHETELE ruseşti

Reuters: Putin ameninţă FĂȚIȘ România şi Polonia cu RACHETELE ruseşti

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut o declaraţie agresivă la adresa României, vineri seară, în problema scutului anti-rachetă instalat de NATO în Europa. Liderul de la Kremlin a ameninţat că ţara noastră şi Polonia s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruseşti, deoarece sistemul antirachetă găzduit de cele două ţări reprezintă o ameninţare la securitatea naţională a Rusiei, relatează Reuters.

Vorbind în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Atena împreună cu prim-ministrul grec Alexis Tsipras, Putin a oferit cea mai agresivă declaraţie până în prezent la adresa ţărilor care vor găzdui elemente ale scutului anti-rachetă american. „Dacă în trecut în acele zone din România oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii luat în vizor, atunci azi vom fi obligaţi să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea” a declarat preşedintele rus, adăugând că „la fel va fi şi cu Polonia”.

Putin nu a specificat ce măsuri concrete vor fi luate de Rusia, însă a insistat că nu va acţiona neprovocat. „Nu vom acţiona până când vom vedea rachete în zonele care se învecinează cu Rusia” a declarat liderul rus, conform Reuters.

Niciun oficial român nu a formulat până în prezent un răspuns oficial referitor la declaraţiile preşedintelui rus.

„Scutul poate fi înarmat cu rachete ofensive fără ca românii să-şi dea seama”

O variantă extinsă a declaraţiilor preşedintelui rus apare pe site-ul Russia Today, în care acesta detaliază capacitatea Rusiei de a răspunde la adresa ameninţărilor de securitate. „În momentul instalării lor, rachetele de interceptare (n.r. - ale scutului anti-rachetă) au o rază de 500 de km. În curând vor avea o rază de 1000 de km şi, mai rău, ele pot fi reînarmate cu rachete ofensive cu rază de 2400 de km chiar astăzi, printr-o simplă schimbare de software, încât nici măcar românii nu şi-ar putea da seama de diferenţă” a declarat Putin.

„Avem capacitatea de a răspunde. Toată lumea a văzut ce pot face rachetele noastre cu rază medie de acţiune lansate de pe mare (n.r. - în conflictul din Siria). Dar noi nu încălcăm acorduri. Şi rachetele noastre Iskander lansate de la sol s-au dovedit a fi la fel de superbe” a adăugat liderul rus.

„NATO ne răspunde cu declaraţii vagi cum că asta(n.r. - scutul) nu reprezintă vreo ameninţare la adresa Rusiei... că întreg proiectul a început ca o măsură preventivă împotriva programului nuclear iranian. Unde este acel program acum? Nu mai există” a declarat Putin, referindu-se la acordul nuclear semnat anul trecut între Iran şi puterile mondiale.

„Am tot spus încă de la începutul anilor 2000 că va trebui să reacţionăm cumva la mişcările voastre de a submina securitatea internaţională, însă nimeni nu ne ascultă” a conchis liderul de la Kremlin.

Scutul antirachetă, motiv de tensiuni între Rusia şi NATO

Elementele din România ale scutului anti-rachetă, găzduite de baza militară de la Deveselu, au fost certificate ca fiind operaţionale începând cu 12 mai 2016, atunci când au fost inaugurate oficial. Partea poloneză a scutului ar urma să devină operaţională începând cu 2018. România şi Polonia sunt statele care găzduiesc la sol sistemele de interceptare a rachetelor ofensive din cadrul scutului antirachetă.

Un al treilea sistem de interceptare este montat pe nava americană USS Monterey, din Marea Mediterană, în timp ce în Turcia şi Marea Britanie sunt instalate radare de avertizare timpurie.

Preşedintele rus şi alţi oficiali importanţi de la Kremlin au declarat de mai multe ori că scutul anti-rachetă american din Europa de Est reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei naţionale a Rusiei. De altfel, Kremlinul a criticat iniţiativa încă de când se afla la stadiul de proiect, la începutul anilor 2000.

Joi seară, într-un interviu apărut în cotidianul american „Washington Post”, premierul Dacian Cioloş a declarat că este „îngrijorat de comportamentul Rusiei” pe plan extern, şi a reiterat poziţia susţinută în trecut de România, Statele Unite şi NATO că scutul anti-rachetă este doar un sistem defensiv.

”Este problema lor. Noi am fost foarte limpezi când am spus că nu este orientat împotriva nimănui, este un sistem pur defensiv. Nu vrem să atacăm pe nimeni. Vrem doar să descurajăm agresiunile este un sistem de descurajare” declarase Cioloş pentru cotidianul american, anterior declaraţiilor preşedintelui rus.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 De citit...