Revoltă în sistemul judiciar față de proiectul legii salarizării. Președinții judecătoriilor din România: „Textele proiectului vor provoca anomalii”

163 de președinți de judecătorii se alătură revoltei din Justiție împotriva legii salarizării propuse de Guvernul Bolojan.

Legea salarizării îi nemulțumește pe judecători FOTO: Shutterstock

Legea salarizării îi nemulțumește pe judecători FOTO: Shutterstock

Președinții Judecătoriilor din România s-au solidarizat cu pozițiile exprimate de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii și atrag atenția asupra consecințelor „catastrofale” ale proiectului de lege de salarizare, în condiţiile expuse public de ministrul interimar al muncii.

„Textele proiectului vor provoca anomalii traduse în încadrări diferite ale persoanelor în funcţie de data promovării sau recrutării în funcţii publice, astfel încât se va ajunge la situaţii în care, ca efect al promovării în grade sau trepte de vechime, drepturile salariale să scadă. Nivelul coeficienților de ierarhizare propuși încalcă principiul constituţional al egalităţii între puteri, fără a ţine cont de rolul constituţional al puterii judecătoreşti. Singura preocupare a iniţiatorilor a vizat majorarea salariilor demnitarilor, deşi aceştia fac apel la moderaţie în cheltuirea banilor publici”, arată președinții Judecătoriilor într-un comunicat.

Ei spun că noua lege de salarizare în forma actuală va provoca o nouă scădere a acestui drept, astfel încât în loc de 3 categorii de pensionari în magistratură vor fi patru, fiecare urmând a fi menținută în plată, cu diferențe de peste 100% între ele, în condiţii identice de grad şi vechime, ceea ce nu poate fi admis.

”Drepturile salariale restante sunt recunoscute tuturor categoriilor profesionale (profesori, medici, poliţişti funcţionari publici etc.) şi sumele datorate de statul român sunt consecinţa incapacităţii factorilor de decizie de a edicta norme clare şi lipsite de echivoc, dar şi iniţiativelor individuale greu de înţeles prin care s-au realizat excepţii preferenţiale unor anumite categorii profesionale, discriminând altele. Neplata unilaterală a acestor drepturi obţinute de cetăţeni potrivit legii a determinat acumularea unor sume care reprezintă expresia neasumării puterii executive, iar nu a exercitării de către cetăţeni a drepturilor lor recunoscute de lege şi de reglementările internaţionale”, mai anunță președinții din Judecătoriile din România.

Aceștia resping strategia asumată la nivel politic de demonizare continuă a magistraților pentru ”a acoperi incapacitatea puterii executive de îmbunătățire a nivelului de trai al societăţii şi atrag atenția public că nu mai sunt dispuși să accepte atitudini iresponsabile şi umilitoare, fără fundament, din partea celorlalte puteri”, anunță șefii de judecătorii din România.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

4 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă