Revolte în pușcăriile italiene

Revolte au izbucnit duminică în patru închisori din Italia provocate de noile reguli menite să stăvilească epidemia de coronavirus, reguli ce interzic vizitele familiale, a anunţat un sindicat al personalului din penitenciare, informează AFP și  Agerpres .

„În urma modificărilor iniţiate de guvern în ceea ce priveşte vizitele în închisori la deţinuţi din partea familiilor acestora, modificări iniţiate din cauza coronavirusului, proteste ale deţinuţilor sunt în curs în penitenciare din Napoli Poggioreale (sud), Modena (nord), Frosinone (centru) şi Alessandria (nord-vest)”, a precizat sindicatul autonom al poliţiei penitenciare (Osapp).

În închisoarea din Frosinone (la sud de Roma), o sută de deţinuţi s-au baricadat într-o secţie a stabilimentului, iar poliţia a intervenit pentru a restabili ordinea. Prizonierii au redactat o listă de revendicări, printre care şi dreptul la vizite din partea rudelor lor, şi încearcă să negocieze cu conducerea.

O revoltă mai violentă a izbucnit din aceleaşi motive în închisoarea din Modena, lângă Bolonia. Doi agenţi de pază au fost răniţi şi circa 20 de membri ai personalului au trebuit să părăsească închisoarea, păzită acum de poliţie.



populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR