Rewe anunță că se va concentra pe dezvoltarea business-ului de discount în România cu Penny după vânzarea Billa

Rewe anunță că se va concentra pe dezvoltarea business-ului de discount în România cu Penny după vânzarea Billa

Vânzările Penny în România au crescut cu aproximativ 14% în primele nouă luni ale anului 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar grupul Rewe, care deține rețeaua de magazine, se va concentra pe dezvoltarea acesteia după vânzarea magazinelor Billa către Carrefour, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. * Carrefour anunță marți achiziția a rețelei de 86 de supermarketuri Billa în România

'Rewe Group se va concentra în viitor pe dezvoltarea business-ului de discount în România cu Penny. Prin concentrarea pe business-ul de discount, Rewe Group poate dezvolta în mod ideal strategia de creștere în România', a declarat Frank Hensel, CEO Rewe International AG si reprezentant general al grupului.

Grupul renunță la supermarketurile românești, prin vânzarea celor 86 de filiale Billa către compania franceză de retail, Carrefour. 'Un acord de confidențialitate a fost încheiat cu privire la detaliile contractului de cumpărare. Preluarea va avea loc sub forma unui acord de preluare acțiuni și este supusă aprobării autorităților competente din domeniul concurenței', se mai arată în comunicatul citat.

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul 1 în Europa. În România, Grupul Carrefour numără 181 de magazine, dintre care 28 hipermarketuri 'Carrefour', 99 supermarketuri 'Market', 43 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact' și un magazin de comerț online.

Fondată în 1927 în Koln, Rewe Group este unul dintre cele mai importante grupuri de retail și turism din Germania dar și din Europa. Cu aproximativ 330.000 de salariați în 12 țări europene grupul are 15.000 magazine iar în 2014 a înregistrat o cifră de afaceri de peste 51 de miliarde de euro.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 „Era imposibil de dresat” / Posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump recunoaște că și-a ucis câinele

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990