REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢALE 2014 Ialomiţa: Ponta - 53,61%, Iohannis - 18,99%, Diaconescu - 5,98%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a câştigat primul tur al alegerilor în judeţul Ialomiţa, obţinând 53,61%, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 18,99% din voturi, arată rezultatele finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Potrivit datelor centralizate de BEJ Ialomiţa, în acest judeţ Victor Ponta s-a clasat pe primul loc în preferinţele alegătorilor, obţinând 53,61% (59.270 voturi), Klaus Iohannis a obţinut 18,99% (21.001 voturi), iar pe locul al treilea se află Dan Diaconescu , cu 5,98% (6.616 voturi).

Locurile următoare sunt ocupate de către Corneliu Vadim Tudor - 5,30% (5.861 voturi), Elena Udrea - 5,27% (5.824 voturi) şi Călin Popescu Tăriceanu - 5,10% (5.638 voturi). Monica Macovei a obţinut în judeţul Ialomiţa 2,82% (3.115 voturi), iar Teodor Meleşcanu - 1,13% (1.251 voturi).

În Ialomiţa au fost înscrişi pe listele electorale permanente 237.420 de alegători, înregistrându-se 110.546 de voturi valabil exprimate.

 


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR