Rezultate finale la Evaluarea Națională 2023. Se afișează notele după soluționarea contestațiilor

Rezultate finale la Evaluarea Națională 2023. Se afișează notele după soluționarea contestațiilor

Elevii care au făcut contestații la Evaluarea Națională 2023 află marți, 4 iulie, cum au fost acestea soluționate. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate pe evaluare.edu.ro .

Rezultate Evaluare Națională. FOTO Arhivă

Ministerul Educației a prezentat săptămâna trecută datele statistice referitoare la examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a, înainte de contestații. Cifrele au indicat mai multe note proaste decât anul trecut.

117.507 elevi din cei 154.115 prezenți au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022).

23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022.

Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) și egal cu cel din anul 2020 (23,8%).429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

La proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi - 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% - 2021, 85,9% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10 (zece).

În ceea ce privește Matematica, 116.301 elevi - 75,4% (67,4% - 2021, 77,5% - 2022) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Numărul notelor de 10 (zece): 3.066.La proba de limbă şi literatură maternă, 8.507 elevi - 90,1% (95,9% – 2021 și 96,1% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 63 de elevi au obţinut nota 10 (zece).Trei (3) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1 (unu).

Candidații nemulțumiți de rezultate au putut depune contestații în cursul acestei zilelor de miercuri, 28 iunie și joi, 29 iunie.

Nota inițială poate să crească sau să scadă

Candidații care au formulat contestații au completat, semnat și depus/transmis și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele au fost semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 se afișează marți, 4 iulie, pe evaluare.edu.ro .

Calendar Admitere liceu 2023

- 6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fisele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginţii claselor a VIII-a. Este important ca aceste opțiuni să fie completate cu atenție, deoarece orice greșeală poate duce la o repartizare nedorită. De asemenea, absolvenții care doresc să participe la admiterea în alt județ trebuie să depună/transmită fisele conform procedurii stabilite.

- 6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor erori în baza de date computerizată și listarea fiselor corectate. Aceste operațiuni se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.

- 17 iulie 2023: Termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București. În aceeași zi se face transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul Național de Admitere prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

- 18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea finalizării modificărilor în aplicația informatică centralizată.

- 19 iulie 2023: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.

- 19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal din județ/municipiul București.

- 20-25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

- 25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admişi în această etapă de admitere.

- 26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat