Rezultate OFICIALE PARȚIALE/Bucureștiul, TOTAL PSD! Primarii REȘEDINȚELOR de județ

Rezultate OFICIALE PARȚIALE/Bucureștiul, TOTAL PSD! Primarii REȘEDINȚELOR de județ

PSD a câștigat 20 de municipii capitale de județ, Sectoarele și capitala României: Bistrița, Brăila, Buzău, Constanța, Târgoviște, Craiova, Galați, Giurgiu, Târgu-Jiu, Slobozia, Drodeta Turnu Severin, Slatina, Zalău, Alexandria, Vaslui, Focșani, Bacău, Pitești.

PNL a câștigat doar 11 municipii capitale de județ: Alba Iulia, Arad, Oradea, Botoșani, Călărași, Cluj, Piatra Neamț, Ploiești, Suceava, Reșița șiTimișoara.

UDMR a câștigat Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Satu Mare.

Primele rezultate provizorii la alegerile locale indică un succes total al PSD în Bucureşti. Gabriela Firea a câştigat Primăria Generală, iar toate cele şase sectoare vor fi conduse de edili social-democraţi. 

În ţară, sunt edili care au câştigat un nou mandat cu procente uriaşe, de 70%. Sunt şi oraşe importante unde oamenii, şi nu puţini, au încredinţat conducerea localităţii unor candidaţi urmăriţi penal sau chiar arestaţi. Biroul Electoral Central a anunţat, în urmă cu puţin, primele date oficiale privind alegerile locale. 

Primăria generală a Capitalei/UPDATE Ora 6.30

PRIMĂRIA GENERALĂ A CAPITALEI

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR FIREA GABRIELA - 42,989%
2. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL DAN NICUŞOR DANIEL - 30,517%
3. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL PREDOIU MARIAN-CĂTĂLIN - 11,196%
4. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ TURCESCU ROBERT-NICOLAE - 6,470%
5. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR BARBU DANIEL-CONSTANTIN - 3,048%
6. CANDIDAT INDEPENDENT BERENGHI CĂTĂLIN-IOAN - 1,852%
7. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ DIACONU MIHAI-BOGDAN - 1,447%
8. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE SEVERIN ADRIAN - 1,424%
9. PARTIDUL NAȚIONAL ȚĂRĂNESC CREȘTIN DEMOCRAT GOREA-COSTIN IULIA - 0,414%
10. PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN DIMA PETRICĂ - 0,409%
11. PARTIDUL REPUBLICAN DIN ROMÂNIA NEAMŢU NICULAE - 0,146%
12. PARTIDUL PRODEMO AMARIŢEI MIREL-MIRCEA - 0,087%

Sectoare

BUCUREŞTI SECTORUL 1

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR TUDORACHE DANIEL - 31,130%
2. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL ARMAND CLOTILDE-MARIE-BRIGITTE - 28,754%
3. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL NAZARE ALEXANDRU - 19,637%
4. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ TOMAC EUGEN - 7,299%
5. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR CHIRIAC LAURA - 7,144%
6. CANDIDAT INDEPENDENT PĂDURE GHEORGHE - 2,341%
7. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ PITICAŞ ANDREI-LAURENŢIU - 1,212%
8. PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN CHERMENSCHI IONUŢ-AURELIAN - 1,097%
9. PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN PETROŞEL CARMEN-DORINA - 0,761%
10. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE CHIRTOACĂ MARIA - 0,628%

BUCUREŞTI SECTORUL 2

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR TOADER MUGUR-MIHAI - 32,849%
2. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL POPESCU DAN-CRISTIAN - 23,097%
3. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL BUGNER ANTONETA-GEORGETA-ALEXANDRA - 15,985%
4. PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN PELICAN DUMITRU - 13,907%
5. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ CRISTESCU RADU-MIHAI - 5,697%
6. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR DAMOV STELIAN - 4,077%
7. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ HAGIU AUGUSTIN-FLORIN - 2,369%
8. PARTIDUL SOCIAL ROMÂNESC CONDURĂŢEANU ANDREI-RĂZVAN - 0,615%
9. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE ANDRABULEA GIGEL - 0,577%
10. PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN ROMAN RODICA-DORINA - 0,533%
11. PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) MARIN CEZAR-CĂTĂLIN - 0,296%

BUCUREŞTI SECTORUL 3

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR NEGOIŢĂ ROBERT SORIN - 60,309%
2. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL WRING ROXANA-SANDA - 16,999%
3. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL POCORA CRISTINA-ANCUŢA - 9,386%
4. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ PETRESCU CRISTIAN - 5,021%
5. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR PETRESCU ELENA - 2,316%
6. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ GHIŢĂ DANIEL-FLORIN - 1,629%
7. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE VASILE FLORIN-ŞTEFAN - 1,484%
8. CANDIDAT INDEPENDENT PANAIT CONSTANTIN - 1,444%
9. PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN SABĂU CRISTEL - 1,054%
10. PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) TURICEANU TUDOR-GABRIEL - 0,359%

BUCUREŞTI SECTORUL 4

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR BĂLUŢĂ DANIEL - 39,032%
2. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL SAVA IOAN-RĂZVAN - 22,086%
3. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL DOBREV DUMITRU - 17,981%
4. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ MARIN ŞTEFĂNEL-DAN - 6,831%
5. PARTIDUL MIȘCAREA LIBERALĂ ZARĂ OVIDIU-DUMITRU - 5,880%
6. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR SPIRIDON ŞTEFAN - 3,341%
7. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ BRATU-IORGA RADU-RĂZVAN - 1,737%
8. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE NICORESCU VIRGIL - 1,518%
9. PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN MARINESCU PAUL CONSTANTIN - 0,886%
10. PARTIDUL SOCIAL ROMÂNESC FILIP CONSTANTIN-TITIAN - 0,709%

BUCUREŞTI SECTORUL 5

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR FLOREA DANIEL - 36,511%
2. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL RAEŢCHI OVIDIU-ALEXANDRU - 26,527%
3. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE VANGHELIE MARIAN-DANIEL - 20,610%
4. CANDIDAT INDEPENDENT STOCHIŢĂ AUREL-CĂTĂLIN - 7,540%
5. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR DAN MARIAN - 5,043%
6. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ LENCU BOGDAN-ALEXANDRU - 3,771%

BUCUREŞTI SECTORUL 6

1. ALIANŢA ELECTORALĂ PSD + UNPR MUTU GABRIEL - 36,881%
2. PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI BUCUREȘTIUL DANEŞ MIHAI - 20,828%
3. CANDIDAT INDEPENDENT FLORESCU ŞTEFAN-VIOREL - 15,947%
4. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL MIRONESCU RĂZVAN-HORIA - 12,176%
5. PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ ENACHE ŞTEFAN - 6,525%
6. PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR STAN ROBERT - 4,364%
7. PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ DINUŢĂ IOAN - 2,244%
8. PARTIDUL DREPTĂȚII SOCIALE MAGHERESCU ALEXANDRU-CRISTIAN-MIRCEA - 1,034%

Comisarul.ro va prezinta castigatorii alegerilor locale din 2016, din municipiile reședință de județ, potrivit numaratorilor paralele ale partidelor.

1. Ploiesti

Candidatul PNL Adrian Dobre a castigat Primaria Ploiesti, potrivit numaratorii paralele a voturilor, realizata de PNL in judetul Prahova.

Liberalii au castigat, de asemenea, alte 53 de primarii din totalul de 104 localitati ale judetului Prahova.

Numarul localitatilor unde PNL ar putea castiga este posibil sa creasca, intrucat numaratoarea paralela nu s-a incheiat, au declarat pentru News.ro reprezentanti ai conducerii PNL Prahova.

2. Calarasi

Primarul municipiului Calarasi, Daniel Drăgulin, a fost reales pentru al doilea mandat, conform numaratorii paralele realizata de PNL. El a castigat in fata candiatului PSD Marius Dulce, fost viceprimar al orasului.

Din totalul de 55 de localitati in care s-a realizat numaratoarera paralela pana la ora transmiterii acestei stiri, liberalii au obtinut 37 de primarii, in timp ce social-democratii au primari alesi in 13 localitati.

Numaratoarea paralela nu s-a finalizat in alte cinci localitati din judetul Calarasi.

3. Buzau

PSD ar fi castigat, potrivit numaratorii paralele facute de partid, cel putin 73 din cele 87 de primarii din judetul Buzau, inclusiv in cele doua municipii, Buzau si Ramnicu Sarat, dar si in orasele Pogoanele, Patarlagele si Nehoiu.

Constantin Toma devine primar al municipiului Buzau dupa ce orasul a fost condus timp de 20 de ani de pesedistul Constantin Boscodeala. Acesta din urma a fost suspendat din functie dupa ce a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare si interzicerea ocuparii functiei de edil pe o perioada de cinci ani.

La Ramnicu Sarat a castigat Sorin Cirjan.

4. Oradea

In Oradea, liberalul Ilie Bolojan a castigat un nou mandat de primar al municipiului, cu peste 60 la suta din voturi. Rezultatele sunt insa neoficiale si bazate pe numaratoarea paralela realizata de PNL.

La alegerile din acest an, Bolojan a avut cinci contracandidati pentru functia de primar al municipiului Oradea.

5. Timisoara

Nicolae Robu (PNL) a obtinut 52, 67% din voturi, fiind castigator detasat al alegerilor pentru Primaria Timisoarei, potrivit rezultatelor partiale transmise de BEC.

El este urmat de Florica Barsasteanu (PSD) cu 22,650% si de independentul Adrian Orza, cu 7,383%.

6. Brasov

Primarul Brasovului, George Scripcaru, care a candidat independent pentru al patrulea mandat, are mari sanse sa fie reales. Rezultatele partiale transmise de BEC arata ca a obtinut 52,52% din voturi.

Cel de-al doilea clasat, aflat la mare distanta, este Razvan Popa (PSD), cu 16,92% din voturi.

Pe locul trei este candidatul independent Mihai Sturzu, care a fost votat de 8,97% dintre brasoveni.

7. Constanta

Candidatul PSD la Primaria Constanta, Decebal Fagadau, sustine ca este noul primar al Constantei, avand cu 7.000 de voturi in plus fata de principalul sau contracandidat, Virgil Chitac (PNL), conform numaratorii paralale facute de social-democrati.

Presedintele PNL Constanta, Gheorghe Dragomir, spune, insa, ca diferenta intre Decebal Fagadau si Virgil Chitac nu este atat de mare si ca nu s-a incheiat centralizarea voturilor.

Pentru prima data in ultimii 16 ani, Radu Mazare nu a mai candidat la locale.

8. Suceava

Candidatul PNL Ion Lungu, actualul primar al municipiului Suceava, a castigat un nou mandat de primar, a declarat deputatul liberal Ioan Balan.

Potrivit acestuia, numaratoarea paralela a PNL arata ca Lungu are un avans de 1.600 de voturi in fata contracandidatului PSD Tiberiu Bradatan si ca distanta nu mai poate fi recuperata.

9. Vaslui

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Paval (PSD), a castigat un nou mandat, potrivit datelor centralizate de partide din aproximativ jumatate dintre sectiile de votare.

El a obtinut aproximativ 75% din voturi.

Vezi si rezultatele de la Primaria Capitalei si situatia din celelalte sectoare

10. Alba Iulia

Liberalul Mircea Hava a castigat un nou mandat de primar al municipiului Alba Iulia, obtinand peste 60% din voturi, au declarat pentru News.ro surse din PNL.

Pe urmatoarele pozitii s-ar clasa candidatul PSD Calin Potor si candidatul independent Mircea Trifu.

11. Bacau

Deputatul Cosmin Necula (PSD) a castigat alegerile pentru Primaria Bacau, cu 34% din voturile electoratului. Totodata, senatorul liberal Dragos Luchian a obtinut sub 20% din voturi, potrivit datelor centralizate de partide din peste doua treimi din sectiile de votare din municipiu.

Actualul primar suspendat al municipiului Bacau, Romeo Stavarache, a iesit pe pozitia a patra, dupa candidatul PSRO, Cristinel Manolache.

12. Targu Mures

Primarul din Targu Mures, Dorin Florea, urmarit penal de DNA pentru fapte de coruptie, ar putea castiga un nou mandat. Rezultatele partiale il claseaza pe primul loc, cu peste 46% din voturi, fiind urmat de independentul Soos Zoltan, care a obtinut peste 34% din voturi.

Zoltan a fost sprijinit de cele trei formatiuni politice maghiare - UDMR, PPMT si PCM.

13. Targoviste

Candidatul PSD Cristian Daniel Stan a castigat alegerile pentru functia de primar al municipiului Targoviste, conform numaratorii paralele realizate de partid.

Stan, care a condus ca interimar orasul Targoviste in ultimul an, l-a surclasat pe candiatul PNL Ciprian Prisacariu.

14. Sibiu

Candidatul FDGR pentru Primaria Sibiu, Astrid Fodor, a castigat functia de primar al municipiului Sibiu, dupa numaratoarea paralela efectuata de aceasta formatiune, dupa numararea a 30-40 la suta din voturi.

Ea a anuntat ca FDGR va obtine din nou majoritatea in Consiliul Local Sibiu.

Astrid Fodor a fost viceprimar al municipiului Sibiu din 2008, iar din 2014 detine functia de primar interimar, dupa ce Klaus Iohannis a fost ales presedinte.

15. Focsani

PSD Vrancea a anuntat, dupa efectuarea numararii paralele a peste 80% din buletinele de vot, victoria candidatului sau la functia de primar al municipiului Focsani, Cristi Misaila, acesta intrunind 41,5%, potrivit Agerpres. Numaratoarea paralela arata ca liberalul Ion Stefan, contracandidatul lui Misaila, ar fi obtinut 32,7%.

16. Alexandria

Social-democratul Victor Dragusin a obtinut al treilea mandat de primar al municipiului Alexandria, arata numaratoarea paralela realizata de partid. Pe locul al doilea se claseaza liberalul Florin Titirisca.

Social-democratii au castigat din nou alegerile in orasele Zimnicea, Turnu Magurele, Videle si Rosiorii de Vede.

17. Craiova

Lia Olguta Vasilescu, acuzata de fapte de coruptie, a castigat un nou mandat de primar al Craiovei, potrivit numaratorii paralele a PSD.

Ea a declarat, dupa inchiderea urnelor, ca duminica a fost dat un vot pro-persoana, si nu impotriva unei persoane.

18. Braila

Social-democratul Marian Dragomir este noul primar al municipiului Braila, potrivit numaratorii paralele partiale a PSD, din 40 de sectii de votare.

El ar fi adunat 8.108 voturi, din cele peste 19.000 de voturi valabil exprimate. Principalul sau contracandidat, liberalul Catalin Boboc, ar fi obtinut 3.404 de voturi.

19. Ramnicu Valcea

Mircia Gutau, candidatul Partidului Ecologist Roman (PER), a castigat alegerile pentru Primaria Ramnicu Valcea, cu 45% din voturi, potrivit numaratorii paralele a partidelor.

El are peste 1.500 de voturi in fata candidatului PSD, deputatul Romeo Radulescu, dupa ce au fost numarate voturile din 70% din sectii.

Mircia Gutau a mai fost primar al municipiului Ramnicu Valcea, intre anii 2004 - 2010 si a fost condamnat definitiv in doua dosare de coruptie.

20. Iasi

Candidatul PSD Mihai Chirica, actualul viceprimar cu atributii de primar al municipiului Iasi, a castigat alegerile pentru Primaria orasului. Potrivit unor surse din PSD Iasi, el ar fi obtinut in jur de 50 la suta din voturi.

21. Botosani

Primarul municipiului Botosani, social-democratul Ovidiu Portariuc, care a candidat pentru un nou mandat, si-a recunoscut infrangerea in fata candidatului PNL, Catalin Flutur.

Acesta a declarat, intr-o conferinta de presa, ca, in urma numaratorii paralele, a rezultat faptul ca reprezentantul Partidului National Liberal (PNL) este castigator.

22. Miercurea Ciuc

Candidatul UDMR Raduly Robert-Kalman a obtinut un nou mandat de primar la Miercurea Ciuc, cel de-al patrulea, consecutiv.

Presedintele UDMR Ciuc, Borboly Csaba, a precizat ca procentul obtinut de Raduly este de "72 la suta dintre voturile alegatorilor" care s-au prezentat, duminica, la urne.

Raduly a demisionat din functia de primar al municipiului Miercurea Ciuc in iunie 2015, dupa ce a fost trimis in judecata de DNA intr-un dosar de coruptie.

23. Neamț

Primarul interimar Dragoș Chitic a obținut peste 35 la sută dintre voturile valabil exprimate, conform numărătorii paralele realizată de PNL în 55 dintre cele 75 de secții de votare din Piatra Neamț. Pe poziția secundă se clasează candidatul PSD+UNPR, deputatul Liviu Harbuz, care a întrunit 27,3 la sută. Pe poziția a treia se situează deputatul Cătălin Drăgușanu, candidat al ALDE, care a obținut 14,6 la sută.

24. Slatina

Deputatul Emil Mot, candidatul social-democratilor pentru functia de primar al municipiului Slatina, a obtinut cel mai mare numar de voturi, potrivit presedintelui PSD Olt, Paul Stanescu. Acesta a declarat, duminica noaptea, intr-o declaratie de presa la sediul partidului, ca vor mai castiga mandatele de primar candidatii PSD de la Caracal, Liviu Radu, de la Corabia, Iulica Oane, de la Piatra-Olt, Tudor Udrescu si de la Potcoava, Emanuel Enachioaia, potrivit Agerpres.

25. Galați

Candidatul PSD Ionut Pucheanu a castigat alegerile pentru Primaria Galati, potrivit numaratorii paralele a voturilor efectuate de social-democrati, a declarat luni dimineata presedintele Organizatiei Judetene PSD Galati, europarlamentarul Dan Nica, citat de Agerpres. Dupa numararea voturilor din 174 de sectii de votare dintre cele 176 din municipiul Galati, Pucheanu a obtinut 23.213 voturi, iar principalul contracandidat, Nicusor Ciumacenco (PNL) - 21.828 de voturi.

26. Deva

Deputatul Mircia Muntean (PSRO) a castigat alegerile pentru functia de primar al municipiului Deva, potrivit numaratorii paralele efectuate duminica noaptea de staff-urile de campanie ale PSRO si PSD in majoritatea sectiilor de votare din localitate. Mircia Muntean l-a invins pe actualul primar Petru Marginean (PNL), anunta Agerpres.

27. Zalău

Social democratul Ionel Ciunt a castigat primaria municipiului Zalau in fata liberalului Radu Capilnasiu, primar al orasului in ultimii 12 ani, conform numaratorii paralele a PSD, anunta Agerpres. Candidatul PSD a obtinut peste 8.000 din cele circa 21.500 de voturi exprimate duminica la Zalau, in timp ce primarul in functie a fost votat de doar de circa 4.500 de cetateni.

28. Bistrița

Primăria Bistriţa revine primarului în funcţie Ovidiu Creţu (PSD), oraşul Năsăud va fi condus în continuare de Mircea Romocea (PSD), la Beclean a fost ales din nou Nicolae Moldovan (PSD). Marea surpriză a venit de la Sîngeorz-Băi, unde a câştigat liberalul Traian Ogâgău.

29. Cluj

Potrivit exit-poll-ului IRES, Emil Boc a câştigat încă un mandat de primar al Clujului, al patrulea, cu 69,1%. Pe locul II s-a clasat candidatul UDMR, Anna Horvath, iar pe III - Octavian Buzoianu (8,8%).

30. Giurgiu

Primăria Giurgiu a fost câştigată de actualul primar, Nicoale Barbu. Acesta a candidat pe listele Partidului Social Democrat şi se află la al doilea mandat.

Partidul Social Democrat a mizat la Giurgiu pe Nicolae Barbu, candidatul cu care a reuşit să obţină primăria reşedinţei judeţului şi la alegerile din 2012. La închiderea urnelor, Nicolae Barbu reuşise să iasă învingător în 22 din cele 48 de secţii de votare de pe raza municipiului Giurgiu.Deputatul Florian Nicoale, contracandidatul său din partea PNL, s-a clasat pe a doua poziţie.

31. Târgu-Jiu

Social democratul Florin Cârciumaru a obținut un nou mandat de primar la Târgu-Jiu.

32. Baia Mare

Potrivit numărătorii paralele a PSD, după numărarea a 92% din voturi, Cătălin Cherecheş avea 69%, candidatul PNL, Cristian Niculescu Ţâgârlaş 10 %, iar cel al PSD, Florin Tătaru, 7,5 %.

33. Slobozia

La Slobozia, în reşedinţa judeţului Ialomiţa, marele câştigător la alegerile locale 2016 este Adrian Mocioniu.

De 26 de ani, PSD a fost în fruntea Primăriei Slobozia. Şi la alegeri locale 2016 social democraţii au reuşit să obţină un scor electoral foarte bun în reşedinţa judeţului Ialomiţa. La Slobozia, Adrian Mocioniu, candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului, a reuşit să obţină victoria.

34. Pitești

Tudor Pendiuc, primar al Pitestiului timp de sase mandate, a fost invins la diferenta foarte mica de catre fostul sau adjunct Cornel Ionica (PSD), diferenta dintre cei doi fiind de putin peste 300 de voturi, arata numaratorile paralele PSD si PNL.

Trimis in judecata pentru coruptie, Tudor Pendiuc a candidat independent.

La alegerile precedente, Ionica a facut campanie electorala pentru Pendiuc.

Pentru Consiliul Local Pitesti scorul obtinut de PSD este de aproximativ 40%. Pe locul al doilea, se situeaza PNL cu putin peste 15%, urmat de ALDE cu peste 14% si de candidatul independent Danut Dinu, cu peste 9% din voturi.

35.Sfantu Gheorghe

Primarul din Sfantu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a castigat detasat cel de-al treilea mandat, care a obtinut peste 73% din voturi.

36. Drobeta Turnu Severin

Primaria Drobeta Turnu Severin a fost castigata de Marius Screciu (PSD), sustinut de fostul edil, Constantin Gherghe, care a ales sa nu mai candideze la aceste alegeri, dupa opt ani de mandat.

37. Satu Mare 

Kereskenyi Gabor(UDMR) este noul primar din municipiul Satu Mare. 

Primele rezultate oficiale au fost date la 2:30 dimineaţa, de către cei de la UDMR, care au afirmat că după numărarea voturilor din 71 din cele 75 de secţii de votare, Kereskenyi Gabor conduce la o diferenţă de 5300 de voturi faţă de contracandidatul său direct, Dorel Coica.

38. Reșița

Ioan Popa (PNL) a castigat alegerile in Resita. In ultimele sase luni, Resita a fost condusa interimar de Ioan Crina, dupa ce fostul primar ales Mihai Stepanescu a demisionat in urma unor probleme cu legea.

39. Voluntari

Florentin Pandele, independent.

40. Tulcea

Independentul Constantin Hogea, trimis in judecata de DNA, a recastigat municipiul Tulcea. PSD va avea in judet 31 de primarii.

41. Arad

Gheorghe Falcă, PNL.




Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia