Risc mare de avalanșă în munții Făgăraș

Realizator: Georgiana Grosso – Este risc mare de avalanșă în munții Făgăraș, de gradul 4 pe o scară de la 1 la 5, la altitudini de peste 1.800 de metri. Vizată este și zona turistică Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă depășește 2 metri, fiind cel mai consistent din țară.
Reporter: Carmen Vulcan – Ninsorile abundente căzute în munții Făgăraș au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă proaspătă, tip pulver, care poate aluneca foarte ușor peste cel vechi. De asemenea, din cauza viscolului s-au format numeroase plăci de vânt, și ele instabile. Salvamontiștii sibieni recomandă turiștilor, inclusiv celor care urcă cu telecabina în zona turistică Bâlea Lac, să nu se aventureze pe versanți.
Sabina Dudașu, de la Serviciul public Salvamont Sibiu: Pe fondul acestor ninsori şi a vântului riscul de avalansă la peste 1.800 de metri este mare, 4 din 5. Declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii sau poate chiar mari este posibilă și pentru o slabă supraîncărcare. La sub 1.800 de metri altitudine riscul este moderat, 2 din 5. Recomandăm turiştilor să evite deplasările la peste 1.800 de metri. Traseele turistice la aceste altitudini rămân închise.
Reporter: Dacă în Masivul Făgăraș riscul de avalanșă este de gradul 4, din maximum 5 posibile, în munții Bucegi și Parâng riscul este de gradul 3 la peste 1.800 de metri altitudine./pvelisar

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI