Riscul care ar putea destabiliza nu doar Iranul, ci întreaga regiune

Uciderea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a creat un moment de eliberare pentru mulți iranieni oprimați, dar nu oferă nicio garanție că Washingtonul și Tel Avivul vor fi mulțumiți de ce va urma, relatează CNN.

Teheranul lovit bombardat/FOTO:X

Regimul lui Khamenei, marcat de reprimări brutale și gestionare economică defectuoasă, s-a încheiat cu unul dintre cele mai violente episoade ale istoriei recente a conducerii iraniene. Îndepărtarea sa a declanșat atât sărbători în Teheran, cât și 40 de zile de doliu oficial, dar și incertitudine privind viitorul regimului.

Oficialii israelieni au sugerat că atacul a fost accelerat pentru a profita de o fereastră de oportunitate, în timpul unei întâlniri a liderilor de rang înalt. Președintele american Donald Trump pare să fi avut un model similar cu cel aplicat în Venezuela, indicând că ar fi avut în vedere un succesor pentru a negocia viitorul – la fel cum, după capturarea lui Nicolás Maduro, l-a preferat pe adjunctul Delcy Rodriguez.

Iranul nu este la fel de ușor de influențat ca Venezuela

Însă Iranul nu este la fel de ușor de influențat ca Venezuela. Timp de aproape 50 de ani, teocrația s-a transformat într-o autocratie și kleptocrație, iar o parte semnificativă a celor peste 90 de milioane de iranieni depind de regim pentru traiul zilnic. În plus, o minoritate a fost implicată în reprimarea disidenței.

În contrast cu Siria, a cărei forțe de securitate fuseseră slăbite după războiul civil din 2024, forțele iraniene tocmai și-au reîmprospătat experiența brutalității în reprimarea protestelor din ianuarie.

Atacul a eliminat nu doar pe Khamenei, ci și pe ministrul apărării Aziz Nasirzadeh, pe șeful Consiliului de Securitate Ali Shamkhani și pe comandantul Gărzilor Revoluționare, Mohammad Pakpour, în doar câteva ore. Aceasta reprezintă eliminarea unei elite de securitate recent reorganizate după războiul de 12 zile din iunie.

Însă istoria arată că loviturile aeriene rareori duc la schimbări stabile și favorabile de regim. Linia dură va încerca să ocupe golul lăsat, mai ales pentru a supraviețui. Teoretic, ar putea fi tentativă de consens pentru a prezenta o fațadă de moderare, dar aceasta ar putea fi percepută ca slăbiciune de către Teheran.

Nu există o opoziție clară care să preia controlul

Reza Pahlavi, moștenitorul șahului, nu poate intra în Teheran fără riscul unei încercări de asasinat din partea IRGC. Orice soluție va trebui probabil să vină din interiorul resturilor regimului.

Greșelile lui Khamenei au făcut însă misiunea SUA și Israel mai ușoară: reprimarea brutală și proasta gestionare economică au lăsat Iranul într-o nevoie evidentă de schimbare, iar populația cere mai multă libertate și prosperitate.

Răspunsul său postum la atacuri a înfuriat vecinii, afectați de atacuri cu rachete și drone, demonstrând încă o dată cât de autodistructiv poate fi regimul.

Riscul major acum este fracturarea: dacă nicio facțiune nu câștigă controlul, violența fragmentată și festivitățile ar putea destabiliza nu doar Iranul, ci întreaga regiune.

Trump poate revendica victorii parțiale – lovirea programului nuclear, a rachetelor și a capacității Iranului de a hărțui SUA – fără a se angaja la o implicare pe termen lung. Tehnologia superioară și puterea de foc a SUA și Israelului au oferit o soluție rapidă, dar nu rezolvă complexitatea structurală care a făcut din Iran o problemă pentru Statele Unite timp de peste jumătate de secol.