RMoldova Comisia Electorală condamnă violenţele care au loc în localitatea Varniţa

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Comisia Electorală Centrală (CEC) a condamnat acţiunile violente care au loc în localitatea Varniţa din raionul Anenii Noi, acolo unde locuitorii din zonă încearcă să blocheze accesul alegătorilor din Transnistria la secţiile de votare amenajate pe raza localităţii, iar forţele speciale ale Poliţiei au fost nevoite să intervină.

CEC a precizat, printr-un comunicat de presă, că în "acţiunile violente" "sunt implicate persoane din rândul localnicilor şi al forţei veteranilor, care încearcă să pericliteze desfăşurarea procesului electoral".

"Regretăm faptul că a fost blocat accesul către secţia de votare, iar pentru aplanarea conflictului a fost necesară intervenţia colaboratorilor organelor de drept în vederea asigurării exercitării dreptului la vot pentru alegătorii din localităţile din stânga Nistrului. Chemăm la calm şi toleranţă şi atenţionăm că orice acţiune de îngrădire a libertăţilor şi a drepturilor altor persoane este contrară legislaţiei Republicii Moldova. Obstrucţionarea dreptului la vot poate fi sancţionată contravenţional şi penal", se arată în documentul transmis de CEC.

În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova se confruntă candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. În primul tur, desfăşurat pe 1 noiembrie, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi, iar Igor Dodon 32,61%.AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului