ROBOR la 3 luni a crescut joi la 3,28% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat joi cu 0,03 puncte procentuale faţă de valoarea de miercuri, până la 3,28% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 2,99%, iar în perioada similară a anului trecut, respectiv 21 februarie 2018, indicele era 2,09% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut şi el cu 0,02 puncte procentuale, până la 3,41% pe an, iar ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale, s-a menţinut la 3,50% pe an.

De asemenea, indicele ROBOR la 12 luni a rămas la nivelul înregistrat joi, de 3,55%. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan