Roger Waters s-a adresat justiției după ce spectacolele sale din Germania au fost anulate

Co-fondatorul Pink Floyd, Roger Waters, a demarat o acţiune în justiţie împotriva anulării oficiale a concertelor sale din Munchen şi Frankfurt, apărându-se în acelaşi timp de acuzaţiile de antisemitism ce i-au fost aduse, informează DPA.

Roger Waters s-a adresat instranței pentru anularea unor concerte FOTO EPA-EFE

Roger Waters s-a adresat instranței pentru anularea unor concerte FOTO EPA-EFE

„Avocaţii mei iau măsuri pentru a se asigura că spectacolele mele din Munchen şi Frankfurt din mai 2023 să aibă loc aşa cum s-a convenit prin contract", a declarat muzicianul, potrivit unui comunicat al managementului său.

În vârstă de 79 de ani, vedeta a precizat că ia această măsură pentru a se proteja de „acţiunile neconstituţionale ale celor două autorităţi" şi a negat că este antisemit.

Conform Agerpres, marţi, consiliul municipal din Munchen va discuta o posibilă anulare a contractului pentru concertul programat pentru 21 mai şi a cerut guvernului din Bavaria Superioară o analiză juridică.

De asemenea, un concert al muzicianului programat să aibă loc la Frankfurt urmează să fie anulat.

Acuzat că susține mișcarea de boicotarea a Israelului

Criticii îl acuză pe Waters că susţine campania BDS (Boycott, Divestment and Sanctions), care solicită boicotarea statului Israel şi a bunurilor sale din cauza politicii sale privind teritoriile palestiniene.

Waters a lansat baloane în formă de porc cu o stea a lui David la concerte şi, potrivit Centrului pentru Democraţie din Munchen, ar fi justificat războiul din Ucraina spunând că preşedintele rus Vladimir Putin a vrut să lupte împotriva fascismului din această ţară.

„Opiniile mele comune se referă exclusiv la politicile şi acţiunile guvernului israelian, nu la poporul israelian", s-a apărat Waters.

„Antisemitismul este detestabil şi rasist, iar eu îl condamn fără rezerve, la fel cum condamn toate formele de rasism", a precizat vedeta.

Muzicianul a subliniat că simte că libertatea sa de exprimare i-a fost restricţionată. „Fac acest pas, deci, pentru a mă asigura că voinţa câtorva persoane nu mă împiedică să cânt la Frankfurt şi la Munchen", a adăugat el, justificând demararea acţiunii în justiţie

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană