
Rolul RNG-ului pentru asigurarea corectitudinii la jocuri de casino
Te-ai întrebat vreodată cum este asigurată corectitudinea jocurilor de casino? Îți vom spune de ce nu ar trebui să ai motive de îndoială, atât timp cât ai cont la un cazinou cu licență din partea ONJN.
Corectitudinea jocurilor de casino este asigurată, în primul rând, prin intermediul unui RNG. Ce este acesta? RNG este prescurtarea de la Random Number Generator. Cu alte cuvinte, un generator de numere aleatorii.
Prin intermediul său, toate rezultatele de la jocuri de casino sunt pur aleatorii. Nu le poate influența nici cazinoul, dar nici tu. Așadar, doar norocul decide dacă vei câștiga sau nu. De ce este RNG-ul important:
- asigură corectitudinea jocului
- oferă șanse tuturor jucătorilor
- rezultatele nu pot fi influențate
Cum funcționează RNG-ul la jocuri de casino?
RNG-ul este un algoritm prin care sunt generate secvențe de numere într-un mod complet aleatoriu. Prin intermediul său sunt stabilite pozițiile simbolurilor la sloturi online.
Inclusiv la ruletă și blackjack, în versiunea clasică, RNG-ul are un rol important. Prin intermediul său se stabilesc ce cărți vor veni sau unde se va opri bila la ruletă, în așa fel încât jocul să fie echitabil.
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează RNG-ul, o să dăm un exemplu de la sloturi online. Acțiunile pe care le faci la sloturi sunt simple: stabilești miza, apeși spin și aștepți să vezi dacă ai câștigat sau nu. Ei bine, lucrurile sunt mai complexe decât par la prima vedere.
Chiar dacă tu vezi pe ecran niște simboluri colorate, în momentul în care apeși spin se va activa RNG-ul. Algoritmul va genera un număr care corespunde unei anumite poziții a simbolurilor pe role și se va opri la un moment dat. Rezultatul va fi independent de ce s-a întâmplat în trecut și nu poate fi anticipat.
De ce să ai încredere în RNG?
Te-ai putea întreba și acest lucru. Cât timp joci la un cazinou cu licență din partea ONJN, nu ai motive de îngrijorare. Cazinourile cu licență sunt obligate să utilizeze RNG-uri certificate de entități independente, cum ar fi iTech Labs, eCOGRA, GLI ori TST.
Organizațiile amintite auditează constant algoritmii, în așa fel încât să se asigure că ele funcționează în mod aleatoriu și nu sunt influențate din exterior.
În același timp, cazinourile nu au nevoie să modifice RNG-ul pentru a face profit. Structura jocurilor este făcută în așa fel încât ele să aibă un avantaj în fața utilizatorilor.
Avantajul este mic, de câteva procente, dar la un volum mare de jucători se adună o sumă considerabilă prin care respectivul cazinou își poate asigura costurile de operare și să facă profit.
- Interesant: Jucând perfect, la blackjack poți reduce avantajul Casei chiar și sub 1%.
Mituri legate de RNG
Sunt mai multe mituri despre RNG-ul jocurilor de casino, pe care le vom demonta pas cu pas.
- Sloturile sunt programate să nu plătească: În realitate, ai o șansă bună de câștig oricând. Uneori se va întâmpla să câștigi, alteori nu. Cazinoul oricum face profit datorită RTP-ului (Return to Player), deci nu are motive să programeze RNG-ul să dea anumite rezultate.
- După multe pierderi la rând, aparatul va începe să plătească: Este un alt mit răspândit printre jucători. Acest lucru nu are nicio legătură cu realitatea, deoarece RNG-ul nu este influențat de acțiuni din trecut. Poți avea 20 de spin-uri la rând câștigătoare, poți avea și 20 pierzătoare. La fel de bine poți avea o serie de 1 spin câștigător, 1 pierzător și așa mai departe. Totul depinde strict de noroc.
- E mai bine să joc dimineața, că nu sunt mulți utilizatori: RNG-ul nu știe cât este ceasul și nici nu este programat să facă plăți mai mari în anumite intervale. Așa că tot ce poți spera este să ai noroc.
Concluzie
Rolul RNG-ului la jocurile de casino este crucial. Prin el te asiguri că jocul este corect și că ai șanse rezonabile de câștig. Tot ce trebuie să faci este să alegi un cazinou online cu licență din partea ONJN, deoarece operatorii sunt supuși controalelor și ai certitudinea că RNG-ul este neutru.
În rest, dacă îți trece cumva prin cap să încerci să joci la operatori fără licență, e bine să știi că riscurile sunt destul de mari. Nu în ultimul rând, nu uita să te distrezi responsabil și să joci mereu doar banii pe care îți permiți să-i pierzi.
Sursa foto canva.com