Români arestați în Italia după ce au jefuit un câștigător la loz răzuibil

Români arestați în Italia după ce au jefuit un câștigător la loz răzuibil

Patru suspecți au fost arestați de carabinierii italieni la finalul lunii martie în cazul unui jaf din zona Torino, petrecut pe 28 mai 2022.

Câștigătorul unui premiu de 5 milioane de euro la loz răzuibil a fost atacat în timpul nopții în vila lui, iar primul suspect a fost reținut la o zi după atac, scrie mattinopadova.gelocal.it .

Un român de 38 de ani, considerat autorul planului, o româncă de 30 de ani și un cetățean moldovean în vârstă de 34 de ani au fost arestați în zona Padova.

Aceștia au așteptat ca proprietarul vilei să revină la locuința din Torre Pellice, împreună cu soția lui, la miezul nopții, apoi l-au atacat și obligat sub amenințarea armei să le permită accesul în vilă. Ulterior, un bărbat înarmat a păzit victimele care erau întinse pe jos cu mâinile la ceafă, în timp ce alți doi au furat bani și bijuterii, iar românca de 30 de ani a stat de pază în exteriorul locuinței, potrivit procurorilor.

Victimele au reușit să se elibereze după plecarea atacatorilor și au alertat poliția. Din locuință au fost furate ceasuri și lingouri de aur în valoare de 600.000 de euro, precum și 20.000 de euro în bancnote, valori dobândite de victimă după ce a câștigat un premiu de 5 milioane de euro cu un loz răzuibil, cu doi ani înaintea jafului.

Primul suspect în acest caz, un cetățean moldovean, a fost reținut la o zi după jaf. Investigația poliției a permis și arestarea celorlalți trei suspecți la 10 luni distanță.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia