Români morți când încercau să intre ilegal în SUA. Un copil este dispărut

Români morți când încercau să intre ilegal în SUA. Un copil este dispărut

Trupurile a șase persoane au fost recuperate joi din râul Sf. Lawrence, din apropierea frontierei dintre Canada și SUA. Victimele proveneau din două familii – una de origine română cu pașapoarte canadiene, iar cealaltă indiană, anunță AFP.

Cele șase persoane ar fi încercat să treacă ilegal granița dintre Canada și SUA FOTO Arhivă Adevărul

Cadavrele au fost descoperite, joi, lângă o barcă răsturnată aparținând unui bărbat dispărut din comunitatea Akwesasne Mohawk, a declarat șeful adjunct al poliției locale, Lee-Ann O’Brien, într-o conferință de presă . Se bănuiește că toți ar fi încercat să treacă ilegal frontiera din Canada în SUA.

Printre persoanele decedate se numără cinci adulți și un copil cu vârsta sub 3 ani, care era cetățean canadian. Poliția transmite că un copil din familia de români nu a fost localizat și continuă căutările. Se crede că toți ar fi încercat să intre ilegal în SUA din Canada.

Victimele nu au fost identificate încă

Cadavrele, care nu au fost identificate oficial, au fost localizate într-o zonă mlăștinoasă din Tsi Snaihne (Snye) Akwesasne, Quebec. Prima ipoteză este legată de faptul că aceștia ar fi încercat să intre ilegal în SUA din Canada, a anunțat Lee-Ann O’Brien, adjunctul șefului poliției din Akwesasne.

Ei au fost descoperiți ca urmare a căutării unei alte persoane dispărute, care a început tot joi.

Casey Oakes, în vârstă de 30 de ani, a fost văzută ultima dată miercuri la bordul unei mici ambarcațiuni de culoare albastru deschis, care a plecat de la capătul estic al Insulei Cornwall, în St. Lawrence.

Aceeași ambarcațiune a fost găsită mai târziu lângă corpurile celor șase persoane decedate. Poliția din Akwesasne nu a putut confirma dacă Oakes are vreo legătură cu victimele.

Preşedintele american Joe Biden şi premierul canadian Justin Trudeau au convenit săptămâna trecută să-i oprească pe solicitanţii de azil care vin în Canada prin treceri de frontieră neoficiale, o decizie despre care criticii spun că i-ar putea face pe refugiaţi şi migranţi să îşi asume mai multe riscuri la traversarea graniţei.

Poliţia din Akwesasne a spus însă că acordul care a închis o trecere neoficială de frontieră numită Roxham Road, în Quebec, nu ar trebui să fi fost un factor în tragedia celor două familii, dat fiind că acestea încercau să meargă spre SUA, nu să intre în Canada.

La momentul actual, pot să vă spun că nu are nicio legătură cu acea închidere, pentru că se crede că acei oameni încercau să intre în Statele Unite. Este complet opus“, a afirmat O'Brien.

Zeci de migranți au murit înecaţi în trei naufragii în Tunisia

În urmă cu câteva zile, cel puţin 29 de migranţi originari din ţări ale Africii subsahariene au murit înecaţi în trei naufragii produse în largul Tunisiei, cele mai recente dintr-o serie de accidente similare soldate cu moartea unor migranţi clandestini care încearcă să ajungă în Europa traversând Mediterana, relatează AFP.

Garda de Coastă tunisiană a anunţat că a recuperat 29 de cadavre şi a „salvat 11 migranţi ilegali de mai multe naţionalităţi africane după naufragiul ambarcaţiunilor lor".

Tunisia, ţară africană aflată la mai puţin de 150 de kilometri de insula italiană Lampedusa, unde numai în acest weekend au debarcat încă aproximativ 3.000 de migranţi, este una dintre ţările de tranzit pentru migranţii africani ce încearcă să ajungă în UE pe ruta mediteraneană.

Conform Agerpres, peste 21.000 de migranţi din ţările Africii sub-sahariene se află în prezent în Tunisia, ţară al cărei preşedinte, Kais Saied, a provocat proteste din partea UE şi ONU după ce a declarat că "hoardele" de migranţi ilegali au devenit o sursă de "violenţă şi crime", iar prezenţa lor în Tunisia face parte dintr-o „acţiune criminală" menită să schimbe compoziţia demografică a ţării sale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”