România a atras un miliard de euro de pe piețele externe printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani

România a atras un miliard de euro de pe piețele externe printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani

România a atras un miliard euro de pe piețele externe printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani, la un randament de 2,992%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice transmis, vineri, AGERPRES.

'România a emis obligațiuni pe piețele externe de capital în valoare de un miliard de euro, consolidându-și astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%. Emisiunea a fost lansată la un randament competitiv de 2,992% și suprasubscrisă de aproape două ori, printr-un număr de 200 de ordine. Baza investițională a tranzacției a fost diversificată, atât din punct de vedere geografic, cât și a tipurilor de investitori, cu o granularitate mai mare și prezența unor investitori noi raportat la emisiunile precedente', se menționează în document.

Potrivit comunicatului, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Germania și Austria (20%), România (19%), Marea Britanie (13%), Centrul și Estul Europei (11%), Scandinavia (9%), SUA (7%), Franța și Benelux (7%), Italia și alte țări din sudul Europei (7%), Elveția (6%), alte țări (1%).

În privința tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (52%), fiind urmați de bănci și bănci private (26%), fonduri de pensii și societăți de asigurare (21%) și alții (1%).

'Tranzacția aceasta confirmă percepția foarte bună și încrederea mediilor investiționale în fundamentele economiei românești într-un context volatil de piață. Faptul că a fost suprasubscrisă arată că România este pe o traiectorie economică ascendentă, cu o creștere economică în topul Uniunii Europene și cu stabilitate fiscal — bugetară', a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Emisiunea a fost intermediată de către Citigroup Inc, JP Morgan, Raiffeisen Bank International AG, Societe Generale și UniCredit SpA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?