România a obţinut o medalie de AUR şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Filosofie

România a obţinut o medalie de AUR şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Filosofie

Cei doi elevi care au reprezentat România la ediţia de anul acesta a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie, desfăşurată în Lituania, la Vilnius, au obţinut o medalie de aur şi o menţiune, informează Ministerul Educaţiei.

România a obţinut o medalie de aur şi o menţiune la Olimpiada Internaţională de Filosofie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Medalia de aur a fost câştigată de Dan Cristian Vulpe, elev la Colegiul Naţional Silvania din Zalău (judeţul Sălaj), iar menţiunea i-a fost acordată lui Petru Cosmin Vraciu, de la Colegiul Naţional Decebal din Deva.

Concursul din acest an, dedicat filosofului Emmanuel Levinas, a reunit 90 de participanţi din 41 de state. Conform regulamentului competiţiei, ţara organizatoare poate înscrie în concurs zece elevi, celelalte state având dreptul la câte doi.

Olimpiada Internaţională de Filosofie a avut prima ediţie în 1993, la iniţiativa unui grup de profesori din Bulgaria, Germania, Polonia, România, Turcia şi Ungaria, şi este oficial recunoscută de UNESCO. România a participat la toate cele 21 de ediţii de până acum şi a găzduit, la Braşov, ediţia din 1998 şi la Iaşi pe cea din 2008.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Asta nu e de DNA? / Liviu Avram: O liberare fără de lege. Completul Savonea i-a pus în libertate fără temei legal pe Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea

5 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?