România, al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din UE

România, al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din UE

Uniunea Europeană a recoltat în 2014 o cantitate record de 331,7 milioane tone de cereale, pe primul loc fiind Franța cu 72,7 milioane tone, urmată de Germania (52 milioane tone), Polonia (31,9 milioane tone), Marea Britanie (24,5 milioane tone) și România (22,1 milioane tone), arată datele statistice publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).

În 2014, producția de cereale a crescut comparativ cu 2013 în marea majoritate a statelor membre, inclusiv în România de la 20,8 milioane tone la 22,1 milioane tone. De asemenea, producția de cereale a UE a fost mai mare cu 15,2% în 2014 față de producția medie realizată în 2000-2012 chiar dacă în aceeași perioadă suprafața cultivată a scăzut cu 5%. În rândul statelor membre, cele mai remarcabile creșteri ale producției de cereale au fost înregistrate în cazul statelor baltice, Lituania (72,4%), Estonia (70,3%) și Letonia (68,3%), urmate de Bulgaria (56,9%), Slovacia (49,3%) și România (39,1%).

În termeni de valoare, cerealele reprezintă 13% din producția agricolă a UE și echivalează cu 25% din producția vegetală a UE. În schimb, porcinele, vitele și ovinele reprezintă 17% din producția agricolă a UE și acoperă 42% din producția animală.

În 2014, populația de ovine a UE era de 84,2 milioane animale, aproape identică cu cea de vite. Peste un sfert (27%) din ovinele din UE erau crescute în Marea Britanie, care număra 23 milioane ovine, urmată de Spania (18%) și România (11% cu 9,5 milioane ovine).

Cu toate acestea, România nu se regăsește printre țările membre care contribuie cel mai mult la valoarea producției agricole a UE. Lider la acest capitol este Franța, care contribuie cu 18% la totalul UE, urmată de Germania (14%), Italia (13%), Spania (10%), Marea Britanie (8%), Olanda (7%) și Polonia (5%). Împreună aceste șapte state membre sunt responsabile pentru trei sferturi din producția agricolă a UE.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?