
România - Canada 0-3, în amicalul de pe Arena Națională. Nord-americanii le-au arătat tricolorilor cum joacă o echipă calificată la Mondiale
Pe Arena Națională, echipa națională de fotbal a României a fost maltratată, scor 3-0, de reprezentativa similară a Canadei, una dintre gazdele Mondialului de anul viitor, competiție la care tricolorii nădăjduiesc să ajungă. Pentru România urmează jocurile cu Cipru (9 septembrie, oficial), cu Moldova (9 octombrie, amical) și cu Austria (12 octombrie, oficial).
ROMANIA- CANADA 0-3
J. David (11), Ahmed (22), Sigur (77)
Canada, locul 28 mondial, a dominat încă din start și a marcat prin David, recenta achiziție a celor de la Juventus Torino, și prin Ahmed, pasator la prima reușită. Ahmed a profitat de eroarea lui Horațiu Moldovan, portar la Oviedo, care a încercat să-l dribleze. Peste 30.000 de spectatori sunt pe cel mai mare stadion al țării. Oaspeții au avut posesia, pe care treptat au cedat-o deliberat.
Nici după pauză, națonala României n-a avut forța să marcheze măcar o dată, deși ocazii a avut.
În 62 de minute, România a schimbat liniile: au ieșit Andrei Burcă, Nicușor Bancu și Nicolae Stanciu, în locul lor intrând Mihai Popescu, Alex Chipciu și Florin Tănase. După 10 minute, pe teren au pășit Miculescu și Mitriță, fiind scoși Drăguș și Man.
Nimic însă nu a mers în jocul tricolorilor și nord-americanii au făcut 3-0 prin Sigur (77), care a închis tabela.
La tineret, România a remizat astăzi, 0-0 cu Kosovo, la Iași, în calificările pentru turneul final european din 2027.
Echipele:
România: Moldovan - Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu - M. Marin, R. Marin, Stanciu - Man, Drăguș, Dobre
Rezerve: Târnovanu, Sava - M. Popescu, Racovițan, Șut, Screciu, Miculescu, Tănase, Olaru, Mitriță, Sorescu, Chipciu, Baiaram
Selecționer: Mircea Lucescu
Louis Munteanu a fost anunțat titular în centrul atacului. S-a accidentat la încălzire și a fost schimbat cu Drăguș, cu 15 minute înainte de fluierul de start.
Canada: Crepeau – Sigur, Cornelius, De Fougerolles, Laryea – Buchanan, Kone, Eustaquio, Ahmed, J. David, Oduwaseyi
Rezerve: St. Clair, Hibbert – Marshal-Rutty, Bassong, Lebel, Waterman, Choiniere, Blair, Hoilett, N. Saliba, Nelson, Promise David
Selecționer: Jesse March
În consecință, orice altă formă de pariuri este interzisă și neautorizată. Legea impune sancțiuni nu numai celor care organizează sau mediază aceste activități, ci și celor care participă la acestea sau le promovează.
Reprezentativa noastră are etapă liberă în runda a 5-a a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026, așa că își va măsura forțele în compania uneia dintre țările gazde ale competiției, calificată automat la turneul final.
Selecționerul a declarat că ar fi vrut să nu dispute acest joc, pentru a avea la dispoziție tot lotul și posibilitatea de a lucra în tihnă. Marți, de la ora 21:45, România înfruntă Cipru și are nevoie de victorie, pentru a rămâne în cărțile calificării la turneul final.
Unde se vede Mondialul
În ultimii ani, exceptând Campionatul European din 2024, transmis de PRO TV, meciurile naționalei României s-au văzut cu rândul pe două canale care au achiziționat drepturile de televizare, Antena 1 și Prima TV.
De această dată, amicalul cu Canada va fi transmis pe Antena 1. Tot pe Antena 1 au mai fost transmise și cele două partide pierdute de tricolori în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, jocul cu Bosnia (0-1) și Austria (1-2). În continuare, în aceste preliminarii, Antena 1 va mai transmite alte două meciuri: România - Austria (12 octombrie) și România - San Marino (18 noiembrie).
De asemenea, tot Antena 1 a cumpărat drepturile de televizare ale Campionatului Mondial din 2026.
Sursa: adevarul.ro