România cumpără o corvetă ușoară, cu echipament modern din Turcia. Ministrul Apărării: „Forțele Navale au mare nevoie”

Comisiile reunite de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților au acordat în unanimitate, aviz favorabil pentru achiziția unei corvete ușoare din clasa Hisar, produsă în Turcia.

Corveta din clasa Hisar va fi achiziţionată din Turcia. FOTO: turdef

Corveta din clasa Hisar va fi achiziţionată din Turcia. FOTO: turdef

Corveta din clasa Hisar va fi achiziţionată din Turcia. FOTO: turdef

Procedura de achiziție a navei a fost demarată la sfârșitul anului 2024 și a fost aprobată de CSAT în luna martie 2025.

Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a vorbit importanța acestei decizii.

„Le mulțumesc deputaților și senatorilor din aceste comisii care au pus pe ordinea de zi cererea noastră, cererea Armatei Române, pentru a obține aprobarea pentru achiziționarea unei corvete ușoare. Este o achiziție Guvern la Guvern, o corvetă din excedentul armatei turce, cu echipament modern, interoperabil NATO, o corvetă de care Forțele Navale au mare nevoie”, a transmis ministrul Moșteanu.

Potrivit MApN, decizia Parlamentului se înscrie în programul de modernizare a Forțelor Navale Române, care include, pe termen lung, construcția a patru corvete europene, a trei fregate și înzestrarea cu submarine, drone și nave vânătoare de mine.

„Marea Neagră trebuie să rămână o mare a păcii și acest lucru se va întâmpla doar arătând că suntem bine echipați și continuând misiunile comune pe care le avem cu aliații NATO. Avem deja o misiune de mare succes în Marea Neagră alături de aliații turci și bulgari – misiunea de deminare MCM Black Sea – care asigură zilnic securitatea navigației”, a adăugat ministrul.

Ministerul Apărării Naționale reiterează angajamentul de a consolida securitatea României și de a contribui activ la apărarea colectivă a NATO în regiunea Mării Negre.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR