România – Germania, precedat de o decizie majoră în cazul Neagu: Avem confirmarea din Danemarca

România – Germania, precedat de o decizie majoră în cazul Neagu: Avem confirmarea din Danemarca

După un start promițător la Mondialul găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia, din păcate, naționala României s-a mai „dezumflat“. Marți, pe arena „Jyske Bank Boxen“, tricolorele au fost strivite de formația daneză, iar „filmul“ unui meci-horror, pierdut la o diferență uriașă, de 16 goluri, a fost oferit de Adevărul aici.

Cristina Neagu. FOTO: EPA

Așadar, s-a văzut, încă o dată, că în partidele cu adevărat mari suferim în lipsa unei jucătoare de clasă mondială, cum e Cristina Neagu (35 de ani). Problema e că aceasta n-a mai jucat de pe 11 noiembrie, de la meciul CSM București – Debrecen (29-29) în Liga Campionilor. Și s-a deplasat în Danemarca, alături de națională, într-o tentativă disperată de a juca pentru ultima dată la un Mondial. Mai ales că această ediție are o miză dublă, după cum Adevărul a explicat aici.

Absentă de pe teren în partidele de până acum, cu Chile, Serbia și Danemarca, „Cris“ ar fi luat hotărârea de a reveni pe teren în marele meci de joi (ora 19.00, Digi Sport, Prima Sport) cu Germania. E prima partidă din Grupa Principală III pentru România și, de fapt, testul cel mai important. Explicația e simplă: n-avem voie să pierdem! Pentru că, în cazul unei înfrângeri, Germania se va duce la 6 puncte și va deveni favorită la calificare, în sferturi, alături de Danemarca, cealaltă echipă care pornește în Grupa Principală III cu 4 puncte. Doar primele două clasate vor avansa în sferturile Mondialului.

Revenind la ce se întâmplă acum cu naționala României, potrivit jurnalistului Marian Popovici (Fanatik), prezent la Herning pentru a acoperi Mondialul de handbal, Neagu va participa, astăzi, la antrenamentul naționalei, alături de colegele ei. E o premieră pentru Cristina, de când a început turneul final. Informația întărește ideea care s-a vehiculat, încă înainte de startul Mondialului: Neagu va evolua pentru România în meciurile din Grupa Principală. Așadar, foarte probabil, vedeta României va fi pe teren, joi (ora 19.00, Digi Sport, Prima Sport) în marele meci cu Germania.

Cupa Mondială 2023, Grupa Principală III

1. Danemarca 4p (Golaveraj: +20)

2. Germania 4p (+17)

3. România 2p (-7)

4. Polonia 2p (-14)

5. Japonia 0p (-3)

6. Serbia 0p (-13)

Programul tricolorelor:

*Joi, 7 decembrie: Germania – România 19.00

*Sâmbătă, 9 decembrie: România – Japonia 16.30

*Luni, 11 decembrie: Polonia – România 19.00

Digi Sport și Prima Sport transmit Mondialul de handbal feminin.

Lotul României

Portari: Ciucă (Rapid), Dumanska (Bistrița), Hosu (Rm Vâlcea)

Extreme stânga: Dincă (Bistrița), Dindiligan (CSM)

Interi stânga: Bazaliu (Bistrița), Neagu (CSM), Pașcan (Craiova), Lixăndroiu (Slatina)

Centri: Buceschi (Rapid), Laslo (Bistrița), Popa (Brăila)

Interi dreapta: Bucur (Buzău), Gogîrlă (Rm Vâlcea)

Extreme dreapta: Badea (Rapid), Seraficeanu (Bistrița)

Pivoți: Balog (Brăila), Ostase (Rapid), Pintea (CSM)

Selecționer: Florentin Pera

Ultimele rezultate ale fetelor la Mondiale

Ediție Gazda Clasarea României

2021 Spania Locul 13

2019 Japonia Locul 12

2017 Germania Locul 10

2015 Danemarca Locul 3

România a fost campioană mondială în 1962 și mai are în palmares două medalii de argint, cucerite în 1973 și în 2005.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat