România, meci de coșmar în Bosnia. Tricolorii, bătuți măr după o prestație jenantă în repriza secundă

România, meci de coșmar în Bosnia. Tricolorii, bătuți măr după o prestație jenantă în repriza secundă

România a trăit momente de coșmar la Zenica, pierzând contra Bosniei și Herțegovina în calificările Cupei Mondiale 2026. Tocați mărunt de arbitrul englez Michael Oliver, care a tolerat jocul intimidant al gazdelor, tricolorii s-au pierdut total după o repriză bună. Ultimele 45 de minute ale partidei au fost un dezastru pentru ai noștri, care au luat gol repede de la vulpoiul Dzeko, pentru ca Drăguș, abia intrat pe teren să fie eliminat și să toarne plumb în picioarele colegilor săi.

Mihailă și colegii săi, momente grele la Zenica. Foto Sportpictures

Mihailă și colegii săi, momente grele la Zenica. Foto Sportpictures

De aici s-a rupt totul, pentru că România nu a mai contat, gazdele luând cu asalt poarta lui Ionuț Radu. Golurile au venit firesc, Bajraktarevic și Tabakovic scriind 3-1 pe tabelă. Înfrângerea tricolorilor pecetluiește poziția a treia în grupă, indiferent de rezultatul de marți cu San Marino, astfel că elevii lui Mircea Lucescu vor merge la baraj de pe ruta Ligii Națiunilor, ceea ce înseamnă că vor fi în urna a 4-a valorică la tragerea la sorți.

BOSNIA - ROMÂNIA 3-1

Au macat: Dzeko (50), Bajraktarevic (79), Tabakovic (90+3)/ Bîrligea (18)

Cartonaș roșu: Drăguș (68)

UPDATE 23.45. Înfrângere grea pentru tricolori, care au mai încasat un gol în prelungiri.

UPDATE 23.25: Bosnia intră în avantaj, profitând de degringolada din tabăra tricolorilor. Bajraktarevic înscrie un gol fabulos, din colțul careului, direct în vinclu. Gazdele s-au dezlănțuit și ratează ocazie după ocazie. Ai noștri sunt la pământ.

UPDATE 23.21: Ianis Hagi și Dragomir - ambii șterși - sunt înlocuiți cu Miculescu și Răzvan Marin.

image

UPDATE 23.13: România rămâne în 10 oameni, după ce Drăguș este eliminat, la un minut după ce intrase în teren. Atacantul nostru l-a lovit cu talpa în cap pe un adversar. Repriză de coșmar pentru tricolori.

UPDATE 23.12: Drăguș intră în locul lui Bîrligea. Jocul primitiv al gazdelor le aduce al cincilea cartonaș galben, jumătate din cât ar fi meritat.

UPDATE 23.05: Jocul se reia după minute bune de întrerupere, după ce Marius Marin a fost umplut de sânge de un adversar care l-a lovit cu cotul în ureche. Arbitrul englez a închis ochii și la această fază și l-a iertat de cartonaș pe Tabakovic. În tot acest timp, suporterii bosniaci au strigat ”Țiganii, țiganii”.

UPDATE 22.52: S-a reluat partida. Bosnia a făcut două schimbări la pauză: Alajbegovic a intrat în locul lui Malic și Tabakovic a intrat în locul lui Bazdar, în timp ce Mircea Lucescu merge pe mâna acelorași jucători. Dzeko reușește să egaleze repede, după o bâlbâială a fundașilor noștri.

UPDATE 22.33: Punct final al primei reprize, cu România în avantaj minim, după ce gazdele zguduie transversala la ultima fază.

UPDATE 22.28: Dennis Man ratează desprinderea din toate pozițiile. Bosnia ripostează și expediază primul șut pe poarta lui Ionuț Radu, dar portarul nostru reține mingea.

Daniel Bîrligea a deschis scorul în partida cu Bosnia. Foto Sportpictures

Daniel Bîrligea a deschis scorul în partida cu Bosnia. Foto Sportpictures

UPDATE 22.25: Arbitrul Michael Oliver judecă toate fazele în favoarea Bosniei, tolerând jocul dur și intimidant al gazdelor.

UPDATE 22.13: Bosnia forțează egalarea, aruncând toate mingile spre vedeta de 39 de ani Dzeko, dar tricolorii se mențin bine pe poziții. România încearcă să dea o nouă lovitură pe contraatac.

Bucuria tricolorilor, după ce au deschis scorul la Zenica. Foto Sportpictures

Bucuria tricolorilor, după ce au deschis scorul la Zenica. Foto Sportpictures

UPDATE 22.03. România marchează, după o centrare pe jos a lui Mihăilă și o scăriță perfectă a lui Bîrligea. Se face liniște în tribunele arenei din Zenica.

UPDATE 22.01: Ocazie rarisimă a Românei de a deschide scorul. Man a pasat sclipitor la Mihăilă, acesta a preluat și a șutat la colțul lung, dar portarul Bosniei a șters mingea, care s-a dus la câțiva centimetri pe lângă bară.

UPDATE 21.56: În ciuda presiunii permanente puse de tribune, tricolorii evoluează destul de curajos. Ai noștri au avut primele ocazii, în timp ce bosniacii s-au apropiat de poarta lui Ionuț Radu abia la finalul primelor 10 minute de joc. La Zenica stadionul este plin, circa 12.000 de spectatori asistând la partidă.

UPDATE 21.45. S-au intonat cele două imnuri. Cel al României a fost fluierat și huiduit de spectatorii de pe arena din Zenica, cu toată opoziția fanilor tricolorilor, care au încercat să le facă față gazdelor. După tragerea la sorți a terenurilor, cu Dzeko și Hagi la centru, arbitrul a dat startul în partida din Bosnia.

UPDATE 21.40: Meciul de la Zenica este important nu numai pentru România, ci și pentru frații de peste Prut. În caz ca naționala noastră va învinge și va reuși să ocupe locul 2 în grupă, va elibera un loc în clasamentul celor 4 mai bune naționale din Nations League, care va fi ocupat de Moldova, țara vecină urmând să prindă barajul.

UPDATE 21.19: Mircea Lucescu a dezvăluit cheia succesului din această partidă. „Dacă băieții aduc în teren inteligența din meciul cu Austria, vom juca bine. Asta e important. Și victoria e importantă, dar vreau să văd echipa jucând la cel mai înalt nivel”, a spus antrenorul naționalei. România are astăzi șansa de a arăta ca o echipă mare și în deplasare. Ultimul meci bun făcut de tricolori pe terenul unei adversare datează din septembrie 2024, când a învins cu 3-0 în Kosovo, în meciul de debut al lui Lucescu în acest mandat.

UPDATE 21.11: Selecționerul gazdelor, Sergej Barbarez, va începe partida în formula: Vasilj - Malic, Katic, Burnic, Muharemovic - Bazdar, Tahirovic, Bajraktarevic - Dedic, Dzeko, Memic. Rezerve sunt Hadzikic, Alomislic, Hadzikadunic, Kolasinac, Gigovic, Tabakovic, Basic, Hadziahmetovic, Saric și Alajbegovic

UPDATE 21.07: Mircea Lucescu a decis ca trei jucători să vadă meciul din tribună: Baiaram, de la U Craiova, Darius Olaru, de la FCSB, și Louis Munteanu, de la CFR Cluj.

UPDATE 21.00: La intrarea jucătorilor noștri pe teren, pentru inspecția gazonului, toți suporterii gazdelor au oferit momente scandaloase, scandând „Țiganii, țiganii”. Cei care i-au provocat au fost câțiva fani români , care în drumul spre Bosnia s-au oprit la Belgrad și l-au omagiat pe Ratko Mladic, autorul mai multor masacre în rândul populației musulmane din această țară.

Cu mai bine de o oră înainte de startul partidei, Mircea Lucescu a anunțat primul 11 cu care abordează partida cu Bosnia. Ianis Hagi este căpitan, fundașii centrali sunt Racovițan și Ghiță, în timp ce în atac va juca Bîrligea. Iată formula de start a băieților noștri: 1. I Radu – 2. Rațiu, 3. Racovițan, 5. Ghiță, 8. Chipciu - 10. Hagi, 6. M. Marin, 22. V. Dragomir - 20. Man, 9. Bîrligea, 13. Mihăilă. Rezerve: 12. Târnovanu, 16. Aioani – 4. Rus, 7. Drăguș, 11. Bancu, 14. Screciu, 15. Eissat, 17. Miculescu, 18. R. Marin, 19. F. Tănase, 21. Petrila, 23. Sorescu.

image

Indiferent de rezultatul meciului, România nu mai are șanse la prima poziție în grupă, care asigură calificarea directă la CM 2026. Austria a învins astăzi Cipru și nu mai poate fi ajunsă de tricolori, astfel că singura variantă a tricolorilor de a ajunge la turneul final găzduit de SUA; Canada și Mexic este prin baraj. În schimb, Bosnia, cu o victorie în fața noastră, poate ataca primul loc în ultima partidă din grupă, de la Viena.

Grupa H, ultimele partide

Azi: Cipru - Austria 0-2, Bosnia și Herțegovina - România 3-1

Marți: România - San Marino (21.45), Austria - Bosnia și Herțegovina (21.45)

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Instanţa a dispus confiscarea a 19 hoteluri şi băi termale / Condamnări grele în dosarul DIICOT privind devalizarea staţiunii Băile Herculane

2 Rubicon, unitatea de elită a armatei ruse, a întors soarta bătăliei din Pokrovsk / Soldat ucrainean: Înainte ca Rubicon să intre în luptă, „era ca o vac…

3 VIDEO Ucraina a lovit celebra cale ferată trans-siberiană a Rusiei!

4 Sondaj CURS / Băluță conduce cu 27%. Candidatul pe care alegătorii nu l-ar vota sub nicio formă

5 Un șofer și-a făcut praf BMW-ul de peste 100.000 de euro la câteva minute după ce l-a cumpărat: s-a răsturnat între Galați și Brăila