România, ţara unde internetul este mai accesibil decât apa curentă

România, ţara unde internetul este mai accesibil decât apa curentă

Oltenia este regiunea din toate statele din Uniunea Europeană care are cel mai mic număr de locuinţe cu WC în interior şi, conform raportului Eurostat, dat publicităţii în ianuarie 2016, 38,1% din locuinţele din România au WC în curte, în timp ce media europeană este 2,7%, scrie Business Magazin.

România, ţara unde internetul este mai accesibil decât apa curentă

Zona Sud-Vest Oltenia este regiunea „cu cea mai mare pondere a locuinţelor cu toaletă în curte (55,4%)“, conform datelor de la nivelul anului 2011. Românii trăiesc în cele mai mici locuinţe din UE (media e de 40 mp în România, faţă de 90 mp, cât are, în medie, o locuinţă din UE).

Potrivit unui alt studiu realizat de BRAT, accesul la utilităţi este următorul: accesul la electricitate — 99%, accesul la conexiune la internet — 62%, în timp ce 45% dintre persoanele din mediul rural beneficiază de conectarea la reţeaua de apă curent sau canalizare, 36% au baie sau duş în interiorul locuinţei şi 28% au grup sanitar în interiorul locuinţei.

Problema este că în unele cazuri lipsa unui grup sanitar în interiorul locuinţei nu apare doar în mediul rural. Zeci de familii de pe o stradă din Oradea nu au nici reţea de apă, nici canalizare, iar apa din fântânile săpate în curţi nu poate fi folosită în gospodării.

După mai multe sesizări ale locuitorilor, primăria a promis că situaţia va fi rezolvată în următorii ani, notează Business Magazin.

Un alt exemplu este cartierul Stupini din Braşov, unde cei 6.000 de locuitori nu au acces la apă curentă. Doi constructori au fost schimbaţi în patru ani, dar reţeaua de canalizare nu are nicio şansă să fie gata mai devreme de cinci ani. Înainte de a deveni cartier al Braşovului, Stupini era doar un sat. Schimbarea de statut a atras după sine şi o majorare a impozitelor. Sătenii plătesc acum taxe de oraş, deşi condiţiile au rămas la fel.

Alţi primari au priorităţi diferite. În 2014 primarul comunei Izvoarele, din judeţul Olt, a semnat un contract, în valoare de 65.000 de euro, de finanţare pentru amenajarea unui parc, deşi comuna nu este racordată la apă sau canalizare şi nu are drumuri asfaltate. Rămânem în Olt pentru un alt exemplu de incompetenţă. În comuna Cungrea locuitorii nu au apă curentă, nici canalizare şi nici uliţe asfaltate. Au, în schimb, şase parcuri, care au costat primăria 800.000 de lei, un teren sintetic de fotbal şi palmieri din plastic, pentru înfrumuseţarea parcurilor.

Există şi cazuri fericite de comune care au reuşit să atragă finanţări europene pentru modernizarea localităţii. Un exemplu este comuna Ciugud, judeţul Alba, care are drumuri asfaltate, apă curentă sau iluminat stradal. Localitatea cu aproximativ 2.500 de locuitori a atras 16 milioane de euro de la Uniunea Europeană şi a fost vizitată şi de premierul Dacian Cioloş.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”