Românii, aproape de a rămâne din nou fără protecţie în faţa abuzurilor băncilor: Parlamentul e pe cale să voteze o lege anti-consumatori

Românii, aproape de a rămâne din nou fără protecţie în faţa abuzurilor băncilor: Parlamentul e pe cale să voteze o lege anti-consumatori

Senatul a aprobat în luna decembrie o propunere de modificare a legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Proiectul spune că instanţele nu vor mai putea elimina clauzele contractuale care se referă la preţul contractelor , ceea ce în cazul creditelor înseamnă clauzele privind dobânzile şi comisioanele, acţiunile pentru eliminarea clauzelor abuzive vor putea fi iniţiate doar de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar cei care vor să se judece trebuie să bată drumul până la Bucureşti, pentru a contesta contractele la Tribunalul specializat ce va fi creat în acest sens, fie că se află în Capitală sau în celălalt capăt al ţării, în Sighetul Marmaţiei, Dorohoi sau Jimbolia.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către parlamentari PSD, dar prevederile buclucaşe au fost inserate la cererea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Acum, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor, o organizaţie neguvernamentală care luptă împotriva abuzurilor la care sunt supuşi clienţii, cere respingerea noilor prevederi în Camera Deputaţilor, care este şi cameră decizională.

Cum se încalcă din nou jurisprudenţa europeană

„APC România a luat act cu mare surprindere de propunerea de modificare a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în forma adoptată de Senatul României în şedinţa din data de 16 decembrie 2013 şi transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor, cameră decizională în această situaţie.

Analiza experţilor APC România asupra formei proiectului adoptate de Senat a relevat încălcări ale Directivei 93/13/CEE, ale jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie referitoare la interpretarea acestei Directive, deşi în Expunerea de motive este menţionat foarte clar că prin acest proiect se urmăreşte o armonizare şi o transpunere cât mai fidelă a dispoziţiilor Directivei“, se arată într-un comunicat al organizaţiei, remis redacţiei.

„Este greu de înţeles pentru noi cum s-a ajuns la un rezultat profund inechitabil pentru consumatorii români şi contrar spiritului şi literei legislaţiei şi jurisprudenţei comunitare“, a declarat Dr. Costel Stanciu, Preşedinte APC România.

„Hoţul neprins e negustor cinstit“

Iată care sunt, potrivit organizaţiei, posibilele rezultate în eventualitatea în care proiectul de modificare a legii va trece de Parlament în forma vizată:

- imposibilitatea recuperării pagubelor provocate de clauze abuzive, întrucât hotărârile instanţelor vor avea efect numai pentru viitor;

- consumatorii nu vor mai putea solicita direct instanţei anularea clauzelor abuzive;

- clauzele privind modul de modificare a costului contractului, de exemplu, cele care stabilesc modul de modificare al dobânzii în contractele de credit, nu vor mai putea fi anulate;

- acţiunea în faţa instanţei de judecată va putea fi iniţiată numai într-un termen general de 3 ani, nu în orice moment, cum este în momentul de faţă.

Având în vedere acest lucru, APC România a transmis analiza proiectului către Camera Deputaţilor, solicitând acesteia respingerea propunerilor de modificare a Legii privind clauzele abuzive. Analiza a fost transmisă şi către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Departamentul Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

„APC România va urmări cu mare atenţie modul în care acest proiect este dezbătut, astfel încât să se asigure că toţi consumatorii români afectaţi de clauzele abuzive inserate în contracte vor putea fi protejaţi împotriva efectelor negative ale acestora”, a mai declarat Stanciu.

Mai multe bănci au pierdut în ultima vreme procese în privinţa clauzelor abuzive. Printre acestea se află BCR , Volksbank , sau Banca Românească . ANPC are procese şi cu Raiffeisen , iar oficialii instituţiei au descoperit probleme chiar şi în contractele de leasing, precum cele de achiziţie de maşini.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

3 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 VIDEO Priviți noua „drăcovenie” scoasă de americani din „cutia cu maimuțe”