Românii au donat peste 3.000 de curse de taxi personalului medical şi auxiliar care se implică în combaterea COVID-19

Peste 3.000 de curse gratuite au fost donate de către români, prin intermediul aplicaţiei Free Now, pentru personalul medical şi auxiliar care se implică activ în combaterea COVID-19 şi în gestionarea stării de urgenţă din Bucureşti şi Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat al platformei de mobilitate urbană.

"Românii au donat, până în prezent, peste 3.000 de curse gratuite prin intermediul aplicaţiei Free Now (Clever) pentru personalul medical şi auxiliar care se implică activ în combaterea coronavirusului şi în gestionarea stării de urgenţă din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Prin secţiunea Heroes din aplicaţia Free Now, ei pot comanda curse şi se pot deplasa gratuit în perioada stării de urgenţă, în baza legitimaţiei de serviciu. Oricine vrea să vină în sprijinul medicilor poate dona curse pe free-now.com/eroi, iar pentru desfăşurarea în siguranţă a curselor, Free Now echipează 500 de maşini ale şoferilor voluntari cu panouri care despart scaunele din faţă şi bancheta din spate", precizează compania.

Conform companiei, iniţiativa Free Now face parte dintr-un demers amplu, desfăşurat în toate cele zece ţări europene în care grupul operează, respectiv Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, România, Austria şi Suedia.

Pe plan local, compania a încheiat şi un parteneriat cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea Politehnică Bucureşti, astfel încât cei care vor să vină în sprijinul medicilor să aibă mai multe opţiuni pentru a dona curse, pe platforma dedicată iniţiativei sau direct prin intermediul asociaţiei.

"Sumele donate pot asigura mai multe curse, dar şi sprijin financiar pentru şoferii voluntari, pentru cheltuielile cu carburantul şi cu măşti, dezinfectanţi şi mănuşi necesare pentru desfăşurarea în condiţii cât mai sigure a curselor. În acelaşi timp, pentru curse în siguranţă, Free Now recomandă şoferilor parteneri să dezinfecteze integral habitaclul o dată pe zi, iar după fiecare cursă să dezinfecteze mânerele portierelor şi alte suprafeţe cu care pasagerii intră în contact. Free Now face toate demersurile pentru a extinde ajutorul pentru medici şi dincolo de Bucureşti şi Cluj-Napoca, în alte oraşe din ţară în care aplicaţia este disponibilă, iar Iniţiativa este susţinută şi de aplicaţia yeParking, care adună în prezent o comunitate de 10.000 de şoferi", notează compania.

Free Now a fost fondată sub numele de mytaxi, în iunie 2009, fiind prima aplicaţie de taxi din lume care a stabilit o legătură directă între pasagerii şi şoferii de taxi.

În iulie 2019, aplicaţia mytaxi a devenit Free Now, parte dintr-o familie de branduri globale de mobilitate. Cu 14 milioane de pasageri şi peste 100.000 de şoferi, Free Now este, în prezent, unul dintre cei mai importanţi furnizori de mobilitate urbană din Europa.

Din februarie 2019, Free Now face parte din joint venture-ul dintre BMW şi Daimler, şi are în prezent o echipă de peste 700 de angajaţi care lucrează în 26 de birouri internaţionale, furnizând servicii în peste 100 de oraşe europene. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR