Românii din diaspora, alături de românii din țară într-un protest la Madrid

Românii din diaspora, alături de românii din țară într-un protest la Madrid

După tragedia petrecută la clubul Colectiv din București, în care numărul persoanelor decedate a ajuns la 32 și aproape 200 au fost rănite, au urmat, în ultimele zile, proteste de amploare atât în Capitală, cât și în multe orașe ale țării.

Sursa foto: periodicoelrumano.es

Întreaga lume a fost profund marcată de cele petrecute la clubul Colectiv și în aceeași măsură și românii din diaspora, notează, sâmbătă, ziarul El Rumano en Espana.

Românii din Comunitatea Madrid din Spania în număr de aproximativ 100 de persoane s-au mobilizat pe rețelele sociale și în jurul orei 17:00 (ora 18:00 în România) au venit la protestul de vineri seară (n. r. — 6 noiembrie 2015) desfășurat în fața Ambasadei României la Madrid. Din ceea ce au declarat participanții la protest, aceștia își doresc ca cei care sunt responsabili pentru tragedia petrecută la clubul Colectiv să fie trași la răspundere și să nu scape necondamnați. În plus, își doresc schimbarea întregului sistem politic, nu doar a unei persoane.

Manifestanții erau și tineri, dar și mai în vârstă, iar printre lozincile scandate se găseau: 'Deșteaptă-te române! Corupția ucide!', 'Parlamentari demisionați, dacă vă pasă, e constituțional', 'Afară, afară cu mafia din țară!', 'Nu schimbăm un nume, schimbăm un sistem!', 'Împreună pentru România', 'Madridul alături de România', 'A trebuit să moară persoane ca să apară o schimbare', 'Chiar dacă am plecat, noi nu v-am uitat-Diaspora din Madrid', 'În memoria tinerilor decedați în clubul Colectiv', 'Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!', 'România este țara mea, nu vă bateți joc de ea!', 'Am tăcut și am răbdat și nimic nu s-a schimbat', 'Ne vrem țara înapoi, noi nu vă mai vrem pe voi'.

Alte declarații ale celor prezenți la protest sunt că aceștia își doresc o Românie cu un viitor pentru copiii lor, simt că nu sunt luați în seamă de către România, iar faptul că sunt plecați peste hotare, nu înseamnă că nu mai fac parte din poporul român.

Acest protest a durat câteva ore și este primul înregistrat în Comunitatea Madrid din Spania, de după tragedia de la Colectiv, adaugă El Rumano.

AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR