Românii şi bulgarii, pe ultimele locuri în UE când vine vorba despre munca de acasă

Românii şi bulgarii, pe ultimele locuri în UE când vine vorba despre munca de acasă

Aproximativ 5,2% din persoanele angajate în Uniunea Europeană, cu vârsta între 15 şi 64 de ani, au lucrat în mod obişnuit de acasă în anul 2018, pe primul loc fiind Olanda, unde 14% dintre salariaţi lucrează de acasă, urmată de Finlanda (13,3%), Luxemburg (11%) şi Austria (10%), la polul opus situându-se România şi Bulgaria, cu 0,4% şi, respectiv, 0,3% dintre angajaţi, arată datele publicate joi de Eurostat.

Eurostat subliniază că, pe parcursul ultimului deceniu, ponderea persoanelor angajate care în mod normal lucrează de acasă în Uniunea Europeană a rămas constantă la un nivel apropiat de 5% dintre persoanele angajate cu vârsta între 15 şi 64 de ani. Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă, ponderea celor care uneori lucrează de acasă a crescut de la 5,8% în 2008 până la 8,3% în 2018.

În România, ponderea persoanelor angajate care în mod normal lucrează de acasă a rămas constantă la 0,4% în ultimul deceniu, în timp ce ponderea celor care uneori lucrează de acasă a crescut uşor de la 0,2% în 2008 până la 0,3% în 2018.

În Uniunea Europeană, ponderea salariaţilor care lucrează de acasă este mai mare în rândul liber profesioniştilor (18,5%) decât în rândul angajaţilor (3%). Această tendinţă se repetă în fiecare stat membru. Cea mai mare pondere se înregistrează în Finlanda, unde 46,4% dintre liber profesionişti lucrează de acasă, urmată de Olanda (44,5%) şi Austria (43,6%).

Repartiţia pe sexe arată că în 2018 ponderea femeilor care au lucrat de acasă a fost uşor mai mare (5,5%) decât cea a bărbaţilor (5%). Situaţia se repetă în majoritatea statelor membre UE, cele mai mari diferenţe fiind observate în Franţa, unde 8,1% dintre femei lucrează de acasă, comparativ cu 5,2% dintre bărbaţi, Luxemburg (12,5% dintre femei şi 9,8% dintre bărbaţi) şi Malta (7,4% dintre femei şi 4,7% în cazul bărbaţilor).

În schimb, în opt state membre, situaţia este inversă, ponderea bărbaţilor care lucrează de acasă fiind mai mare decât cea a femeilor. Această situaţie este valabilă în special în Olanda, unde 15,5% dintre bărbaţi lucrează de acasă comparativ cu 12,3% dintre femei, Danemarca (8,5% dintre bărbaţi şi 7% în cazul femeilor) şi Irlanda (7,2% dintre bărbaţi şi 5,7% la femei), unde diferenţele sunt cele mai mari.

Ponderea celor care lucrează de acasă creşte odată cu vârsta. În Uniunea Europeană, doar 1,8% dintre cei cu vârsta între 15 şi 24 de ani au lucrat în mod normal de acasă în 2018, comparativ cu 5% dintre cei cu vârsta între 25 şi 49 de ani şi 6,4% dintre cei cu vârsta între 50 şi 64 de ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE