Românii și polonezii, principalii beneficiari ai cetățeniei unui alt stat membru al UE, în 2014

Românii și polonezii, principalii beneficiari ai cetățeniei unui alt stat membru al UE, în 2014

Un număr de 24.300 de români și 16.100 de polonezi au primit cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, în 2014, arată datele publicate, luni, de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).

Raportul menționează că românii au reprezentat 70,9% din totalul celor care au primit cetățenie ungară în 2014, iar cetățenii din Republica Moldova au reprezentat 32% din totalul celor care au obținut cetățenie română.

În total, 890.000 de persoane au primit anul trecut cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene, în scădere față de 981.000 în 2013. Cel mai mare grup care a obținut în 2014 cetățenia unui stat membru al UE a fost format din cetățeni veniți din Maroc (92.700 de persoane, din care 88% au obținut cetățenie în Spania, Italia sau Franța), Albania (41.000 de persoane, dintre care 96% au obținut cetățenie în Grecia sau Italia), Turcia (37.500 de persoane, dintre care 60% au obținut cetățenie în Germania), India (35.300 de persoane, dintre care aproape două treimi au obținut cetățenie în Marea Britanie), Ecuador (34.800 de persoane, dintre care 94% au obținut cetățenie în Spania), Columbia (27.800 de persoane, dintre care 90% au obținut cetățenie în Spania) și Pakistan (25.100 de persoane, dintre care aproape jumătate au obținut cetățenie în Marea Britanie).

Potrivit Eurostat, 89% dintre noii cetățeni ai UE din 2014 au provenit din țări din afara Uniunii. Marocanii, albanezii, turcii, indienii, ecuadorienii, columbienii și pakistanezii au reprezentat împreună o treime (33%) din numărul total de persoane care a primit anul trecut cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene.

În 15 state membre ale UE, cel puțin nouă persoane din zece care au obținut cetățenia în 2014 au fost cetățeni ai unei țări din afara Uniunii: Estonia (100%), Bulgaria (99%), Spania, Lituania și România (toate cu 98%), Grecia și Letonia (ambele cu 97%), Danemarca, Portugalia și Slovenia (toate cu 95%), Polonia (94%), Italia (93%), Marea Britanie (92%), Croația (91%) și Franța (90%).

În schimb, Luxemburg (82%), Ungaria (77%) și, într-o măsură mai mică, Malta (52%) au fost singurele state membre ale UE unde majoritatea persoanelor care a obținut cetățenia în 2014 a fost din alt stat membru al UE.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...