Românii vor armată europeană, dar statul nu cheltuie nici banii promiși NATO
Cooperarea militară este una dintre prioritățile consolidării apărării europene Foto: Pixabay
Datele raportului GLOBSEC Trends 2026, dat publicității pe 13 noiembrie, arată o schimbare pronunțată de percepție în rândul cetățenilor europeni față de propria securitate. Dintre cele 11 state membre ale Uniunii Europene analizate, România ocupă primul loc în privința sprijinului pentru înființarea unei armate europene, cu 82% dintre respondenți favorabili acestei idei. Procentul depășește nivelul înregistrat în Lituania (78%) și în Franța (75%), situându-se cu 11 puncte procentuale peste media de 71% a țărilor incluse în cercetare. Totodată, 78% dintre participanții la sondaj susțin consolidarea unor capacități europene de apărare în paralel cu NATO.
Această orientare nu reflectă însă o dorință de ruptură față de Alianța Nord-Atlantică sau de Statele Unite. În România, 84% dintre cei chestionați consideră că statutul de membru NATO garantează protecția țării în eventualitatea unui atac, iar 65% privesc Washingtonul drept un partener strategic esențial.
„Nu cred că ne aflăm în fața unei contradicții, ci mai degrabă în fața unei schimbări importante în modul în care societățile europene înțeleg securitatea. Românii nu par să își dorească o alternativă la NATO, ci o Europă capabilă să contribuie mai substanțial la propria apărare. Este o distincție fundamentală. Aș interpreta rezultatul de 82% din raportul GLOBSEC Trends 2026 ca pe o expresie a unei maturizări a percepției strategice a societății noastre. România se află într-o regiune în care amenințarea rusă nu este o abstracțiune geopolitică, ci o realitate cotidiană, amplificată de războiul din Ucraina, de instabilitatea din regiunea Mării Negre și de riscurile hibride. În acest context, societatea românească înțelege că securitatea nu poate depinde exclusiv de disponibilitatea unui singur actor extern, indiferent cât de important este acesta.”
— Cătălin Done, analist de politică externă
Presiunea dublă asupra Europei: amenințarea rusă și incertitudinea de la Washington
Dincolo de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, dezbaterea privind autonomia militară a Europei este alimentată de semnele de întrebare legate de politica externă a administrației Trump. Potrivit aceluiași sondaj GLOBSEC Trends 2026, mai mult de o treime dintre cetățenii statelor europene incluse în cercetare privesc acum Statele Unite ca pe o amenințare la adresa securității, chiar dacă atașamentul față de NATO rămâne solid.
Pentru analistul Cătălin Done, această tendință are o dublă explicație. „Dar cred că ar fi o greșeală să explicăm această evoluție exclusiv prin amenințarea rusă. Există și un al doilea factor, la fel de important - incertitudinea privind viitorul angajamentului american față de securitatea Europei”, explică acesta, indicând modul în care Casa Albă gestionează dialogul cu Kremlinul.
„Relația dintre Donald Trump și Vladimir Putin, maniera în care Washingtonul abordează negocierile privind Ucraina și disponibilitatea administrației americane de a trata anumite dosare de securitate prin negocieri directe cu Moscova au readus în discuție o întrebare fundamentală: în ce măsură europenii pot influența deciziile care le afectează direct propria securitate?”
— Cătălin Done, analist de politică externă
În viziunea specialistului, întărirea capacității de apărare la nivel continental nu are ca scop contestarea parteneriatului transatlantic: „Nu este vorba despre contestarea alianței cu Statele Unite, ci despre necesitatea ca Europa să nu devină un simplu spectator al negocierilor privind propria ordine de securitate”. Vulnerabilitățile Uniunii depășesc însă sfera strict militară, fiind accentuate de tensiunile din Orientul Mijlociu, care pun presiune pe rutele comerciale și pe securitatea energetică, precum și de competiția cu China pentru accesul la tehnologii și materii prime critice.
În acest peisaj complicat, analistul remarcă demersurile guvernului condus de Giorgia Meloni la Roma pentru coagularea unei poziții comune a statelor membre în marile negocieri globale.
„Cred că Roma trebuie privită în acest moment ca una dintre capitalele care încearcă să readucă în centrul dezbaterii europene ideea unității strategice. Nu aș spune că Italia acționează literalmente singură, pentru că există și alte capitale care promovează această direcție. Dar este remarcabil faptul că guvernul italian insistă asupra unei probleme pe care Europa nu a reușit încă să o rezolve: diferența dintre puterea economică și demografică a Uniunii și capacitatea sa de a vorbi și acționa ca un actor geopolitic unitar.”
— Cătălin Done, analist de politică externă
Ambiții mari în sondaje, restanțe cronice la cheltuielile militare ale României
Dacă societatea românească își dorește o implicare europeană mai fermă, trecerea la o apărare comună ar aduce obligații financiare și operaționale pe care Bucureștiul a dovedit deja că le gestionează cu dificultate. La summitul NATO de la Vilnius din iulie 2023, aliații au stabilit un prag minim anual de 2% din PIB pentru apărare, din care cel puțin 20% să meargă către echipamente militare majore și cercetare-dezvoltare. Ulterior, la summitul de la Haga din iunie 2025, cele 32 de state membre au ridicat ștacheta la 5% din PIB până în 2035 pentru apărare și cheltuieli de securitate conexe — cel puțin 3,5% pentru apărarea propriu-zisă și până la 1,5% pentru infrastructură critică, reziliență și industria de profil.
Cu toate acestea, execuția bugetară a României a rămas constant sub țintele asumate.
„Cred că, înainte de a discuta despre ce ar câștiga România dintr-o eventuală structură europeană de apărare, trebuie să avem o discuție onestă despre capacitatea noastră de a ne îndeplini angajamentele pe care ni le-am asumat deja. Și aici aș fi destul de critic. România are uneori tendința de a fi foarte ambițioasă la nivel declarativ și mult mai puțin convingătoare atunci când vine vorba despre implementare.”
— Cătălin Done, analist de politică externă
Analistul aduce ca argument chiar cifra reală a cheltuielilor din anul summitului de la Vilnius, subliniind că blocajele din programele de înzestrare s-au perpetuat.
„România a susținut aceste angajamente, dar, în 2023, cheltuielile efective pentru apărare au reprezentat numai 1,58% din PIB, deși bugetul fusese construit pornind de la o alocare mai mare. O parte importantă a fondurilor a rămas neutilizată, inclusiv din cauza întârzierilor în programele de înzestrare și a amânării unor plăți. Și lucrul acesta s-a repetat până în prezent.”
— Cătălin Done, analist de politică externă
Aceste întârzieri și incapacitatea de a cheltui integral sumele alocate ridică îndoieli serioase privind felul în care România ar putea face față unor proiecte militare europene ce presupun termene stricte și investiții sincronizate cu partenerii. „Prin urmare, prima obligație a României nu ar trebui să fie asumarea unor noi angajamente instituționale, ci demonstrarea faptului că poate transforma angajamentele existente în capacități militare reale”, punctează Cătălin Done.
Sute de miliarde cheltuite separat și soluția integrării europene
Nici la nivel european tabloul nu este lipsit de disfuncționalități. O analiză publicată în martie 2026 de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European estimează că cele 27 de state membre au alocat 381 de miliarde de euro pentru apărare în 2025. Creșterea bugetelor nu a rezolvat însă lipsa de coordonare: conform celor mai recente date disponibile, în 2022 doar 18% din investițiile în programele de apărare au fost realizate în comun, departe de ținta de 35% fixată de Agenția Europeană de Apărare. Achizițiile făcute pe cont propriu generează suprapuneri de costuri, armate dotate cu echipamente incompatibile și o dependență persistentă de furnizori din afara Uniunii.
În acest context, Cătălin Done consideră că răspunsul nu stă în desființarea armatelor naționale, ci în interconectarea lor: „Nu cred că Europa are nevoie, în acest moment, să construiască o armată care să înlocuiască armatele naționale, ci are nevoie să construiască o capacitate militară europeană integrată, care să permită statelor membre să acționeze împreună, rapid și eficient, atunci când interesele și securitatea lor sunt amenințate”. Un asemenea mecanism ar presupune comandă și planificare militară unificate, unități multinaționale interoperabile, achiziții comune și capabilități integrate de apărare antiaeriană, informații, logistică și transport.
„Ce trebuie să conștientizăm cu toții este faptul că problema Europei nu este neapărat absența soldaților sau a echipamentelor militare. Problema este fragmentarea. Avem 27 de state membre, sisteme de achiziții diferite, priorități strategice uneori divergente, lanțuri logistice insuficient conectate și o dependență considerabilă de anumite capabilități americane. Prin urmare, integrarea este cel puțin la fel de importantă ca suplimentarea bugetelor de apărare.”
— Cătălin Done, analist de politică externă
Pentru a depăși aceste blocaje, Bruxelles-ul mizează pe programul Readiness 2030 și pe instrumentul financiar SAFE, prin care statele membre pot accesa împrumuturi de până la 150 de miliarde de euro destinate apărării antirachetă, dronelor și securității cibernetice, alături de proiecte comune pentru flancul estic, apărarea aeriană și supravegherea spațială.
Ce câștigă Bucureștiul și cum ar putea fi oprită risipa din bugetul MApN
Participarea activă la o structură europeană integrată ar putea schimba statutul României din simplu client al producătorilor externi în partener industrial, aducând totodată o supraveghere riguroasă asupra fondurilor publice destinate armatei.
„În ceea ce privește beneficiile unei structuri europene de apărare, acestea ar putea fi considerabile. România ar putea obține acces mai bun la programe comune de înzestrare, tehnologii militare avansate, finanțare pentru industria de apărare, capacități de apărare antiaeriană și antirachetă și mecanisme mai eficiente de mobilitate militară. În plus, participarea la proiecte comune ar putea consolida poziția industriei românești de apărare și ar putea transforma România dintr-un simplu cumpărător de echipamente într-un participant la producția și dezvoltarea lor. Să nu mai vorbim despre controlul strict al banilor pe care UE ar urma să îl exercite asupra bugetului apărării (oprind sifonarea banului public cu ajutorul și în detrimentul MApN).”
— Cătălin Done, analist de politică externă
Totuși, accesul la aceste finanțări și tehnologii nu este necondiționat, avertizează specialistul în finalul analizei sale: „Dar aceste avantaje nu vin gratuit. Ele presupun contribuții financiare, participarea la programe multinaționale, standardizarea echipamentelor, disponibilitatea unor unități militare pentru misiuni comune și, mai ales, capacitatea de a respecta angajamentele privind personalul, pregătirea și disponibilitatea operațională a forțelor”.
Explorează subiectele:
