Rovana Plumb către Ciolacu: „Îl pui pe ăsta. Pentru că așa vrea Sebi”

Rovana Plumb către Ciolacu: „Îl pui pe ăsta. Pentru că așa vrea Sebi”

Deși e fugit la Belgrad, Sebastian Ghiță are în continuare o mare influență în politica românească. Surse din conducerea PSD au relatat pentru Ziare.com modul în care Ghiță l-a impus pe Dragoș Cristian Vlad la șefia Autorității pentru Digitalizare (ADR), instituție care va gestiona cloud-ul guvernamental, un proiect de peste jumătate de miliard de euro.

La începutul lunii ianuarie, când s-a dat startul numirilor în eșalonul doi din ministere, la sediul PSD și-a făcut apariția europarlamentara Rovana Plumb. ”În mod surprinzător, a apărut Rovana în Kisellef. Spun surprinzător, pentru că Rovana Plumb nu mai contează în partid, nu se numără printre apropiații lui Marcel Ciolacu, stă mai mult la Bruxelles. Rovana Plumb a venit la Marcel Ciolacu și i-a spus că noul șef al ADR trebuie să fie Dragoș Vlad, pe care ea l-a promovat în Ministerul Fondurilor Europene. Marcel Ciolacu a întrebat: << De ce tocmai Dragoș Vlad? >> Iar Rovana Plumb i-a răspuns nonșalant: << Pentru că așa vrea Sebi >> . Și a rămas așa. Ghiță nu putea rata un proiect de jumătate de miliard de euro”, susțin sursele citate. Sebi fiind, evident, Sebastian Ghiță, fugit din 2016 în Serbia.

De ce a acceptat Marcel Ciolacu un om controlat de Sebastian Ghiță? Datele din sondajele de opinie comandate de PSD arată că cei mai mulți votanți social-democrați sunt telespectatori fideli ai postului România TV. Prin urmare, Marcel Ciolacu nu a vrut să strice relația cu postul patronat din exil de Sebastian Ghiță.

Ulterior, când Dragoș Cristian Vlad a venit să discute cu Marcel Ciolacu, el a fost însoțit chiar de Rovana Plumb, omul de încredere al lui Sebastian Ghiță în PSD. Rovana Plumb s-a numărat printre apropiații lui Victor Ponta pe când fostul lider al PSD era premier. La rândul său, Ponta este printre cei mai buni prieteni ai lui Ghiță.

Autoritatea pentru Digitalizare (ADR) este o miză financiară importantă. Instituția va gestiona un proiect de circa 550 milioane de euro pentru cloud-ul guvernamental, sistemul informatic care va găzdui datele administrației publice centrale și locale.

Înainte de a fi numit în fruntea ADR, Dragoș Cristian Vlad a fost directorul direcției de IT din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. El a lucrat împreună cu Rovana Plumb în mandatele acesteia de ministru atât la Ministerul Fondurilor Europene, cât și la Ministerul Mediului.


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE