RPDC: Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a făcut apariţia în public după trei săptămâni de absenţă

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat vineri la inaugurarea unei fabrici de îngrăşăminte, informează agenţia de ştiri KCNA, raportând astfel prima apariţie publică a liderului de la Phenian după trei săptămâni de absenţă în care zvonurile privind starea sa de sănătatea au proliferat, transmite sâmbătă AFP.

"Liderul suprem Kim Jong Un taie panglica cu ocazia inaugurării uzinei de îngrăşăminte fosfatice din Sunchon", scrie agenţia nord-coreean de ştiri.

La ceremonie "toţi participanţii au strigat ura!" când a apărut liderul nord-coreean, adaugă sursa citată, precizând că, după ceremonie, Kim a vizitat fabrica şi a fost "informat despre procesul de producţie".

Liderul nord-coreean nu a mai apărut în public după data de 11 aprilie, când a prezidat o întâlnire a biroului politic a Partidului Muncitoresc, partidul unic din Coreea de Nord. A doua zi, mass-media oficiale anunţau că acesta a inspectat avioane de vânătoare la o bază militară.

Semnele de întrebare referitoare la starea de sănătate a liderului Kim Jong Un s-au înmulţit după ce i s-a remarcat absenţa de la ceremoniile din 15 aprilie, considerată cea mai importantă dată din calendarul politic nord-coreean deoarece în această zi întreaga ţară celebrează naşterea fondatorului regimului, Kim Il Sung, bunicul actualului lider.

Pentru a contracara zvonurile, pe 26 aprilie, consilierul special pentru securitate naţională al preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in a anunţat că liderul nord-coreean Kim Jong Un este "viu şi sănătos". AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR