Rugăciunea Sfântului Nicolae pe care trebuie să o rostești pe 6 decembrie. Ține departe bolile, foametea și războiul

Rugăciunea Sfântului Nicolae pe care trebuie să o rostești pe 6 decembrie. Ține departe bolile, foametea și războiul

O rugăciune puternică spusă de creștinii ortodocși pe 6 decembrie alungă toate relele. Oamenii cer ajutorul Sfântului Nicolae pentru a alunga boala, foametea, războiul și potopul.

Pe 6 decembrie, oamenii cer ajutor Sfântului Nicolae FOTO Adevărul

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Nicolae

"O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta.

Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.

Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin!"

Povestea Sfântului Nicolae

Scrierile teologice spun Nicolae că era o persoană cu o credinţă neţărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. În anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde s-a împământenit obiceiul ca cei obraznici să primească o nuieluşă de la Moş Nicolae.

Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune, dar şi miracole, numele său traducându-se prin „biruitor de popor“. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi.

Cum a apărut Moș Nicolae? Ce spune cea mai veche legendă

Fiind bun şi darnic, după mutarea sa la cele veşnice a ajutat în chip minunat săracii, printre care şi un tată cu trei fete pe care, din cauza sărăciei, voia să le trimită să se prostitueze. Legenda spune că fetele s-au rugat Sfântului să le ajute şi acesta, drept răspuns, a umplut şosetele fetelor cu galbeni. Banii au fost găsiţi de tată a doua zi.

Sfântul Nicolae le-a dăruit noaptea banii necesari, fiind salvate astfel de la promiscuitate. Le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuţe.

Iarna începe în noaptea dinaintea sărbătorii

În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Numit în popor Sânicoară, despre Sfântul Nicolae se spune că el ar sta în stânga Domnului, iar în seara de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile.

Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6 decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: “Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”.

Tradiţia spune şi că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi, şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”