Rusia a testat racheta hipersonică Zircon în Marea Barents, în cadrul exerciţiului Zapad

Rusia a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon asupra unei ţinte din Marea Barents, în timpul exerciţiilor militare Zapad, a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării, notează de Interfax, citat de news.ro.

Zircon este o rachetă hipersonică maritimă cu o rază de acţiune de peste 1.000 km. FOTO: Twitter

Zircon este o rachetă hipersonică maritimă cu o rază de acţiune de peste 1.000 km. FOTO: Twitter

„Conform datelor de monitorizare în timp real, ţinta a fost distrusă printr-o lovitură directă”, a precizat ministerul. Tirul a fost efectuat de echipajul fregatei Amiral Golovko, iar zona de tragere a fost închisă pentru navigaţia civilă şi zborurile aeriene. Indicaţiile de ţintire au fost oferite de un avion Tu-142.

Zircon este o rachetă hipersonică maritimă cu o rază de acţiune de peste 1.000 km şi o viteză de până la 10 Mach, potrivit declaraţiilor preşedintelui Vladimir Putin. Racheta a fost deja utilizată în atacurile ruseşti asupra Ucrainei.

Până acum, primul suport de suprafaţă pentru rachetele Zircon a fost nava Amiral Gorşkov din Flota Nordică. Ministerul Apărării a anunţat că intenţionează să echipeze şi alte nave de suprafaţă şi submarine nucleare cu aceste rachete.

Exerciţiul „Zapad-2025” se desfăşoară între 12 şi 16 septembrie în Belarus şi Rusia, inclusiv în Marea Baltică şi Marea Barents. În cadrul acestuia se exersează apărarea obiectivelor de coastă, controlul grupărilor de forţe, precum şi utilizarea armamentului de înaltă precizie şi a tehnicii moderne, conform Ministerului Apărării rus.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR