Rusia ar fi recuperat bucăți din drona americană doborâtă în Marea Neagră

Rusia ar fi recuperat bucăți din drona americană doborâtă în Marea Neagră

La scurt timp după ce au anunțat că rușii au ajuns în zona în care au doborât drona americană, SUA cred că aceștia au recuperat câteva bucăți din aparat. Autoritățile dau asigurări că rămășițele nu conțin niciun fel de informații sensibile.

Drona americană a fost doborâtă de ruși în Marea Neagră FOTO Adevărul

Anunțul a fost făcut de un oficial american pentru CNN, citat de Digi24 . Acesta a spus că rușii au găsit resturi de sticlă sau bucăți mici din drona MQ-9 Reaper. Cu puțin timp înainte, CNN anunța că Rusia a ajuns la locul unde aparatul a căzut în Marea Neagră, la aproximativ 70-80 de mile sud-vest de Crimeea.

De altfel, Rusia anunțase că va încerca să recupereze drona americană căzută în Marea Neagră, conform secretarului Consiliului de Securitate de la Moscova, Nikolai Patruşev.

„Nu ştiu dacă vom reuşi să o recuperăm sau nu, dar trebuie încercat. Şi cu siguranţă ne vom ocupa de asta. Sper, desigur, cu succes”, a declarat miercuri Patruşev la postul TV Rossia-1, potrivit EFE.

Nimic de valoare

Mai devreme, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Statele Unite nu şi-au recuperat drona şi probabil aceasta nici nu va putea fi recuperată, având în vedere adâncimea apei în zona unde s-a prăbuşit

Am făcut imposibil ca ei să poată culege ceva cu valoare de informații din rămășițele acelei drone, indiferent de rămășițele care ar putea fi pe suprafața apei”, a declarat miercuri John Kirby.

După coliziunea dintre drona americană și avioanele de luptă rusești marți dimineața devreme, operatorii de drone au luat măsuri pentru a șterge software-ul sensibil al dronei înainte de a cădea în Marea Neagră.

Orice a mai rămas este probabil nimic de valoare intrinsecă reală pentru ei în termeni de reinginerie sau ceva de genul acesta”, a spus Kirby.

„Hărțuită" de avioane de luptă rusești

Drona MQ-9 doborâtă deasupra Mării Negre a decolat din România, scrie New York Times, citând un oficial militar american. Publicația notează că aceștia au privit șocați imaginile transmise de dronă, în care se vede cum aceasta a fost „hărțuită” de avioanele de luptă rusești Su-27

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vorbit miercuri, în cadrul unei conferințe de presă comune cu generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme al SUA, despre incidentul în care o dronă de supraveghere americană a fost doborâtă de un avion de luptă rusesc deasupra Mării Negre. Austin susține că a discutat cu omologul său rus, Serghei Șoigu, căruia i-a transmis că Rusia trebuie să opereze aeronavele militare într-o manieră „sigură și profesionistă”, relatează The Guardian.

Moscova „va reacţiona proporţional” la viitoarele „provocări”

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat, miercuri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american, că intensificarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Statele Unite a fost una din cauzele incidentului din Marea Neagră dintre aviaţia rusă şi o dronă americană, informează AFP.

„Cauzele incidentului sunt nerespectarea de către Statele Unite a zonei de zbor restricţionate (…) din cauza desfăşurării operaţiunii militare speciale (în Ucraina), precum şi a intensificării activităţilor de informaţii împotriva intereselor Rusiei”, a spus Serghei Şoigu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării, asigurând că Moscova „va reacţiona proporţional” la viitoarele „provocări” americane.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…