Rusia ar fi transportat combustibil pentru avioanele sale militare în Siria prin state membre ale UE (surse)

Rusia ar fi transportat combustibil pentru avioanele sale militare în Siria prin state membre ale UE (surse)

Nave rusești au reușit să transporte către Siria combustibil pentru aviația militară rusă, tranzitând nestingherite apele teritoriale ale unor state membre ale Uniunii Europene și chiar au ancorat în unele porturi ale acestora, relatează marți agenția Reuters citând surse neprecizate din cadrul unor servicii secrete europene.

Încălcând sancțiunile impuse Rusiei de către blocul comunitar, cel puțin două ambarcațiuni ce navigau sub pavilion rusesc au efectuat două astfel de transporturi prin Cipru, frecvența livrărilor crescând în luna octombrie, susține una dintre surse, în timp ce o alta menționează că astfel de nave au făcut escale în porturi din Grecia și Cipru.

Pe parcursul a două săptămâni din luna octombrie ar fi fost transportate în acest mod către Siria circa 20.000 de tone de combustibil. De asemenea, alte transporturi de același fel ar fi fost efectuate cu ambarcațiuni care navigau sub alt pavilion decât cel rusesc.

Aceleași surse susțin că acest combustibil a fost folosit atât de aviația rusă în raidurile aeriene din Siria cât și de avioanele forțelor președintelui Bashar al-Assad.

Autoritățile din Grecia și cele din Rusia au refuzat să comenteze, iar guvernul cipriot a afirmat că nu a aprobat ancorarea vreunei nave sub pavilion rusesc cu destinația Siria și care ar fi avut ca încărcătură combustibil pentru avioane.

Întrebată despre aceste relatări, o purtătoare de cuvânt a diplomației europene a declarat că implementarea restricțiilor adoptate de blocul comunitar revine statelor membre. 'Avem încredere că autoritățile europene își respectă obligația de a asigura respectarea măsurilor restrictive în vigoare și de a sancționa orice tentativă de încălcare a lor', a indicat ea.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Bă, ghiolbanilor din fruntea Ro, citiți asta! / Emerging Europe: Maia Sandu e pe punctul de a deveni cel mai put…

2 Explodează alcovul bucureștean? / „Vă fac de panaramă, bolnavele Bucureștiului! Se f...teau la show! Are HIV… a …

3 A fost sau nu Firea amanta lui Tăriceanu? I-a spart casa fostului soț, Răsvan?

4 Proasta pusă de PNL pleacă din TVR cu scandal / Imbecila a sigilat biroul, de parcă ar fi de la mă-sa! / Cealaltă,…

5 Ro a rămas țara P.C.R. / Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader, un dobitoc, este unicul candidat pentru un …