Rusia decretează embargo şi asupra dulciurilor ucrainene

Agenţia rusă pentru protecţia consumatorilor, Rospotrebnadzor, a anunţat vineri interzicerea dulciurilor produse în Ucraina, în timp ce tensiunile cresc între Moscova şi Kiev, aflat deja sub embargo rus în legătură cu mai multe produse alimentare.

Rusia decretează embargo şi asupra dulciurilor ucrainene (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Un control al statului" cu privire la unele mărci de dulciuri ucrainene a arătat "încălcări ale legii": conţinutul lor nu corespunde "standardelor indicate pe etichetă", a declarat agenţia într-un comunicat.

"Pentru a asigura drepturile consumatorilor, Rospotrebnazor (...) interzice importul pe teritoriul rus al dulciurilor produse în Ucraina", a anunţat ea.

Această decizie are loc la o lună după interzicerea masivă a importurilor de produse alimentare provenind din ţări care au pus în aplicare sancţiuni faţă de Rusia, acuzată că susţine insurgenţii din estul Ucrainei.

Rusia a interzis deja importurile de produse lactate şi cele de ceapă şi ciocolată din Ucraina, precum şi mai multe băuturi alcoolice ucrainene, avansând ca motiv protecţia consumatorilor ruşi.

Nu este prima dată când organismele de reglementare ruseşti descoperă brusc probleme în privinţa unor produse provenind din ţări cu care are relaţii diplomatice tensionate.

În 2008, Rusia a interzis importurile de vin georgian în timpul războiului dintre cele două ţări.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan