Rusia: În 2014, Putin a ordonat doborârea unui avion despre care se credea că avea o bombă la bord

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat în 2014 doborârea unui avion de pasageri în legătură cu care exista informaţia că ar fi avut o bombă la bord şi care ar fi vizat ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, a povestit chiar liderul de la Kremlin într-un documentar difuzat duminică, informează Reuters.

Într-un documentar de două ore intitulat "Putin" şi care poate fi vizionat pe social media, Putin i-a declarat ziaristului Andrei Kondraciov că a primit un telefon de la ofiţerii de securitate responsabili cu Jocurile Olimpice de la Soci, la 7 februarie 2014, cu puţin înainte de începerea ceremoniilor de deschidere.

"Mi s-a spus: un avion care circulă pe ruta Ucraina - Istanbul a fost capturat, iar persoanele răspunzătoare cer să aterizeze la Soci", a declarat Putin în documentarul vizionat de Reuters.

Piloţii avionului de tip Boeing 737-800, aparţinând companiei turce Pegasus Airlines şi care efectua o cursă între Harkov şi Istanbul, au anunţat că unul dintre pasageri avea o bombă şi că avionul trebuia să-şi schimbe destinaţia către Soci, povesteşte Kondraciov în documentar. La bordul aeronavei se aflau 110 pasageri, în timp ce peste 40.000 de oameni se aflau pe stadionul pe care urma să se desfăşoare ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice, a continuat ziaristul rus.

Putin a declarat că a cerut părerea ofiţerilor de securitate şi i s-a spus că un plan de urgenţă elaborat pentru astfel de situaţii presupunea doborârea avionului deturnat. "Le-am spus: acţionaţi conform planului", a explicat Putin, adăugând că la scurt timp după aceea a ajuns la stadionul olimpic, însoţit de oficialităţi din Comitetul Olimpic Internaţional. După câteva minute, Putin a primit un nou apel telefonic, în care a fost informat că a fost vorba despre o alarmă falsă - pasagerul era beat, iar avionul urma să-şi continue zborul spre Turcia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat duminică informaţia din documentar. Putin candidează la scrutinul prezidenţial din 18 martie, aminteşte Reuters. Rusia este în stare de alertă înaintea meciurilor Campionatului Mondial de Fotbal care se vor juca în mai multe oraşe din această ţară în perioada 14 iunie - 15 iulie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

3 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

4 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

5 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid