Rusia, în criză majoră de tancuri

Rusia, în criză majoră de tancuri

Se pare că armata rusă va primi aproximativ 800 de tancuri T-62 recondiționate și, eventual, modernizate în următorii trei ani, pentru a încerca să compenseze pierderile grele pe care le-a înregistrat deja pe tot parcursul derulării agresiunii militare din Ucraina. Multe dintre cele mai vechi tancuri T-62 au fost deja scoase din conservare și trimise pe frontul din Ucraina.

Potrivit analiştilor militari ai The War Zone , dacă aceste informaţii sunt corecte, decizia Rusiei de a scoate din depozitele sute de tancuri vechi din perioada Războiului Rece oferă noi dovezi că sancțiunile occidentale și alți factori au afectat destul de serios industria rusă de apărare.

De asemenea, oferă mai multe dovezi cu privire la starea precară a tancurilor şi vehiculelor blindate mai moderne ale Rusiei - sute de tancuri distruse, avariate sau capturate, iar altele zeci sau chiar sute de vehicule blindate sunt inutilizabile din cauza faptului că sunt uzate sau nu se găsesc piese de schimb pentru acestea de mai bine nouă luni de zile.

Andrei Guruliov, un general rus în retragere devenit politician, care este în prezent deputat în camera inferioară a parlamentului rus (Duma de stat), a explicat situația în timpul unui vizite la uzina Transbaikal Krai din Extremul Orient al Rusiei.

Uzina de reparații blindate 103 este o filială a conglomeratului rus de stat Uralvagonzavod, care este, printre altele, principalul producător de tancuri din Rusia. Înregistrarea video din timpul vizitei lui Guruliov, care poate fi urmărită mai jos, arată, într-adevăr, angajați ai uzinei lucrând la T-62.

Guruliov ar fi spus că tancurile T-62 în cauză vor fi modernizate cu noi sisteme optice, precum și cu blindaj suplimentar - în special pentru a contribui la protecția împotriva rachetelor ghidate antitanc precum Javelin, fabricat în SUA.

Oficialul rus nu a oferit prea multe detalii despre aceste modernizări planificate. Nu a fost menționată nici actualizarea armamentului tancului, care constă într-un tun principal de 115 mm, o mitralieră coaxială de 7,62x54 mm și o mitralieră de 12,7 mm în partea superioară a turelei.

Cu siguranță, Rusia are în depozit multe sute de tancuri T-62 pe care le-a moștenit de la Uniunea Sovietică, despre care se înțelege că marea majoritate sunt versiunea T-62M. Primele T-62 au intrat în dotarea armatei sovietice în 1961.

În anii 1980, sovieticii au supus mii de aceste tancuri unui amplu program de modernizare care a inclus adăugarea unor motoare mai puternice, sisteme de control al focului îmbunătățite și noi sisteme de protecţie - blindaj reactiv exploziv Kontakt-1 (ERA) și sisteme de protecție activă Drozd.

După cum s-a menționat anterior, armata rusă a repus deja în serviciu multe T-62 și le-a trimis în Ucraina. De asemenea, Rusia a trimis mai multe T-62 recondiționate armatei siriene pentru a o ajuta să recupereze pierderile suferite în conflictul civil din această țară între aproximativ 2017 și 2018.

Tancurile T-62 pe care forțele ruse de ocupaţie le-au folosit până acum în Ucraina par a fi versiunea T-62M, ușor de recunoscut prin blindajul pasiv suplimentar aplicat pe tura, dar și versiunea T-62MV cu blindaj reactiv Kontakt-1.

Unele dintre aceste tancuri au primit, de asemenea, un ''blindaj adițional improvizat'' de tip cușcă pe partea superioară a turelei, care ar trebui să ofere o protecție suplimentară împotriva rachetelor antitanc.

Încă din vara acestui an DefenseRomania a scris despre „modernizarea” T-62. În grabă de a fi aruncate în luptă, s-a putut observa că tancurile T-62 care operau în Herspn erau echipate cu ceea ce pare a fi un blindaj suplimentar improvizat pentru turelă, conceput pentru a rezista unui atac cu rachete ghidate antitanc (ATGM), precum Javelin-urile furnizate Ucrainei de SUA.

Totuși, chiar și pe tancuri mai moderne, precum T-72 și T-80, sistemele de protecție improvizate de tip cușcă metalică oferă un nivel scăzut de protecție sau chiar inexistent împotriva rachetelor lansate de sisteme moderne antitanc, precum cele pe care forțele ucrainene le-au folosit pe câmpul de luptă.

Guruliov ar fi declarat în timpul vizitei sale la Uzina de reparații blindate 103 că tancurile T-62 s-au descurcat bine pe frontul din Ucraina, în ciuda dovezilor care arată contrariul. Bineînțeles, nu este în întregime clar cât de mult din aparenta performanță slabă a tancului se datorează vehiculului și capacităților sale, față de calitatea echipajelor și de moralul scăzut raportat în general al forțelor rusești.

Pe lângă multele imagini și videoclipuri care arată tancuri T-62 distruse, forțele armate ucrainene au capturat câteva zeci de tancuri de acest tip, dintre care multe par să fi fost abandonate de trupele rusești în retragere.

Publicaţia The War Zone susţine că în depozitele armatei ruse s-ar afla aproximativ 800 de T-62. Rămâne de văzut câte dintre aceste tancuri vor fi repuse în funcţiune și în ce configurație.

Indiferent de rezultatul conflictului actual, armata rusă se confruntă cu un viitor în care va trebui să treacă printr-un proces major de modernizare. Oricât de utile ar mai putea fi T-62-urile pe câmpul de luptă, intenţia de a readuce acum sute de tancuri în stare operaţională nu poate decât să evidențieze cât de limitate sunt opțiunile actuale ale Rusiei în privinţa modernizării forţelor armate.



Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

3 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

4 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

5 Un articol despre ce se întâmplă în India...