Rusia încearcă să împartă Ucraina după model coreean, susţine şeful informaţiilor militare ucrainene

Rusia încearcă să împartă Ucraina după model coreean, susţine şeful informaţiilor militare ucrainene

Rusia încearcă să împartă Ucraina în două părţi, pentru a crea în partea de est o zonă extinsă controlată de Moscova, după ce aceasta a eşuat în încercarea de a cuceri întreaga ţară, a susţinut duminică şeful serviciului de informaţii militare al Ucrainei (GURMO), Kirilo Budanov, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

''De fapt, este o încercare de a crea Coreea de Nord şi Coreea de Sud în Ucraina'', a estimat acesta într-o declaraţie, adăugând că ucrainenii vor lansa în curând un război de gherilă în acele zone ale ţării căzute sub control rusesc.

De asemenea, potrivit ultimei evaluări a serviciilor de informaţii britanice, Rusia încearcă în prezent să încercuiască trupele ucrainene pe frontul estic din Donbas. În acest scop deplasează spre sud trupe de pe poziţiile din zona oraşului nordic Harkov şi spre nord din poziţiile din zona oraşului sudic Mariupol asediat în continuare, astfel că o joncţiune a acestor forţe ar putea izola trupele ucrainene ce luptă în estul Ucrainei, ale căror efective sunt estimate de Rusia la circa 60.000 de soldaţi.

Ministerul rus al Apărării a transmis de altfel vineri că, din punctul său de vedere, prima fază a operaţiunii sale militare în Ucraina este aproape încheiată, iar de acum înainte trupele ruse se vor axa pe ''eliberarea'' completă a regiunii estice Donbas ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.

Începută pe 24 februarie, invazia rusă a făcut progrese doar în primele zile, când a ajuns la porţile Kievului, dar înaintarea trupelor ruse a fost oprită sau încetinită ulterior pe toate fronturile de rezistenţa puternică a trupelor ucrainene, susţinute cu armament occidental, în special rachete antitanc şi sisteme antiaeriene portabile. La o lună de la începerea invaziei, singurul mare oraş ucrainean care se află sub control rusesc este Herson, în sud.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”