Rusia: Percheziţii la sediul unui ziar studenţesc şi urmăriri penale împotriva unor tineri jurnalişti

Rusia: Percheziţii la sediul unui ziar studenţesc şi urmăriri penale împotriva unor tineri jurnalişti

Poliţia rusă a percheziţionat miercuri redacţia ziarului studenţesc DOXA şi domiciliile a patru din redactorii săi care realizaseră o înregistrare video despre represiunea împotriva susţinătorilor opozantului aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi, transmite AFP.

Într-un comunicat, DOXA a anunţat că percheziţiile au avut loc la ora 6 dimineaţa la redacţie şi în apartamentele a patru tineri jurnalişti: Nataşa Tişkevici, Vladimir Metelkin, Armen Aramian şi Alla Gutnikova.

Cei patru sunt urmăriţi penal pentru "incitarea minorilor la participarea la acţiuni ilegale periculoase" şi riscă o pedeapsă de trei ani de închisoare, a declarat instanţa districtului Basmannîi din Moscova.

Miercuri seara, această instanţă le-a interzis să utilizeze internetul timp de două luni, ca parte a restricţiilor preventive din timpul anchetei, a spus DOXA.

În tot acest timp, cei patru jurnalişti au, de asemenea, obligaţia să rămână acasă de la miezul nopţii până la 23.59.

"De facto, este arest la domiciliu", a declarat pentru AFP avocatul Allei Gutnikova, Dmitri Zahvatov, care a denunţat "o decizie politică".

Aproape o sută de manifestanţi, în special tineri, s-au adunat miercuri seara în faţa instanţei pentru a protesta, formând un lanţ uman.

Potrivit DOXA, urmărirea penală a jurnaliştilor are legătură cu un videoclip care explică "de ce sunt ilegale expulzările studenţilor pentru participarea la acţiuni în sprijinul lui Aleksei Navalnîi".

Redacţia DOXA a afirmat că a şters deja înregistrarea video în cauză după o cerere din partea "jandarmului" rus al telecomunicaţiilor Roskomnadzor.

"Nu există apeluri la protest în videoclipul nostru, spuneam doar că tinerii nu trebuie să se teamă să îşi exprime opinia", a susţinut ziarul.

Fondat în 2016 de studenţi ai Şcolii de Înalte Studii Economice din Moscova, cunoscută a fi aproape de cercurile liberale, DOXA se prezintă ca un ziar independent care le permite studenţilor şi profesorilor universitari să se exprime.

Într-un comunicat, ONG-ul Amnesty International a declarat miercuri că percheziţiile ce vizează DOXA demonstrează că libertatea presei este în prezent "la cel mai scăzut" nivel în Rusia. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”