Rusia: Preşedintele Vladimir Putin a promulgat o lege ce îi va garanta imunitatea şi după încheierea mandatului

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege, publicată marţi, care îi va oferi imunitate juridică pe termen lung, informează dpa.

Conform prevederilor acestei legi, Vladimir Putin şi familia sa sunt protejaţi în faţa inculpării şi urmăririi penale chiar şi după ce preşedintele îşi va încheia mandatul.

Anterior, liderii ruşi nu se bucurau de imunitate juridică decât pe durata mandatului. Protecţia se extinde acum pentru a acoperi orice delict ce poate fi descoperit după ce preşedintele va părăsit funcţia de şef al statului.

Fostul preşedinte Dmitri Medvedev beneficiază, de asemenea, de imunitate în faţă unor posibile urmăriri penale, potrivit portalului media independent meduza.io.

Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii.

Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave.

Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal.

În timpul verii, preşedintele Putin a promulgat un set de amendamente constituţionale controversate care îi vor permite să rămână la putere până în 2036.

Până în prezent, liderul de la Kremlin nu a comunicat intenţia de a candida pentru un nou mandat la scrutinul prezidenţial din 2024. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR