Rusia: Senatorii aprobă reforma constituţională a lui Vladimir Putin

Senatorii ruşi au aprobat miercuri reforma constituţională adoptată mai devreme de deputaţi, care deschide calea către menţinerea la putere a lui Vladimir Putin teoretic până în 2036, relatează AFP.

Reforma a fost susţinută de 160 de senatori ai Consiliul Federaţiei, cu un vot împotrivă şi trei abţineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al ruşilor, pe 22 aprilie.

Aceste amendamente constituţionale sunt "una dintre întrebările cele mai importante din istoria modernă" a Rusiei, a declarat înainte de vot preşedinta Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko.

Textul votat conţine amendamentul adoptat în ajun de deputaţi pentru a "reporni" contorul mandatelor prezidenţiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 şi apoi în 2030.

Valentina Matvienko a susţinut acest amendament, estimând că "Vladimir Putin trebuie să aibă dreptul de a participa la noile alegeri".

"El a repus ţara pe pcioare. Este recunoscut drept unul dintre principalii lideri mondiali", a adăugat ea.

Vladimir Putin a luat pe toată lumea prin surprindere în ianuarie anunţând o amplă reformă constituţională, percepută ca un mod de a păstra mijloace pentru menţinerea influenţei sale după 2024.

El a luat din nou ţara prin suprindere marţi, anunţând în cele din urmă că este favorabil ideii de a relaxa regulile de limitare a mandatelor, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?