Rusia și India iau în considerare să producă în comun armament

Rusia şi India iau în considerare producţia în comun de echipament modern de apărare, a declarat marţi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, relatează DPA.

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

Şeful diplomaţiei ruse a precizat că a discutat cu ministrul de externe indian Subrahmanyam Jaishankar despre perspectivele unei cooperări militare şi tehnologice, potrivit agenţiei ruse de ştiri de stat TASS.

Nu a fost încă stabilit ce echipament specific de apărare ar putea intra în discuţii. A fost cea de a cincea întâlnire între cei doi miniştri în acest an.

Referindu-se la ajutorul pentru Ucraina, Lavrov a acuzat ţările occidentale că încearcă să consolideze „un rol dominant în afacerile mondiale” şi să prevină „democratizarea relaţiilor internaţionale” sub pretextul „evenimentelor din Ucraina”. De aceea, a spus Lavrov, el apreciază foarte mult poziţia „prietenilor indieni” ai Rusiei în privinţa Ucrainei.

India este neutră în privinţa războiului declanşat de Rusia în Ucraina pentru că are relaţii apropiate atât cu Occidentul, cât şi cu Moscova.

De asemenea, India nu susţine sancţiunile occidentale şi promovează soluţionarea conflictului prin dialog. Cel mai recent, India a cumpărat petrol relativ mai ieftin din Rusia.

India este, în acelaşi timp, puternic dependentă de Moscova pentru echipamentul său militar şi pentru piese de schimb. Potrivit lui Lavrov, India şi Rusia vor, de asemenea, să coopereze mai strâns în domeniile energiei nucleare şi călătoriilor spaţiale.

Jaishankar a subliniat că ţara sa vrea să continue să cumpere petrol din Rusia. „În calitate de cel mai mare consumator de petrol şi gaz şi ca o ţară fără venituri foarte mari, trebuie să căutăm surse convenabile, aşa că relaţia India-Rusia este în avantajul nostru”, a afirmat el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR