Rusia: Viktoria Skripal, nepoata fostului agent Serghei Skripal, candidează pentru un loc într-un legislativ regional

Viktoria Skripal, nepoata fostului agent dublu Serghei Skripal, otrăvit cu un agent neurotoxic în Marea Britanie în urmă cu câteva luni, candidează pentru un loc în legislativul regiunii Iaroslavl, din centrul Rusiei, din partea partidului social-democrat Rusia Justă, a declarat marţi pentru agenţia dpa o purtătoare de cuvânt a acestei formaţiuni.

Viktoria Skripal locuieşte în Iaroslavl, care se învecinează cu regiunea Moscova, şi are 'o poziţie politică civică activă', a indicat purtătoarea de cuvânt, fără alte detalii.

Viktoria Skripal este o susţinătoare a partidului Rusia Justă şi intenţionează să intre în rândurile acestuia.

Unchiul său Serghei Skripal, 66 de ani, şi verişoara sa Iulia, 33 de ani, au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă din oraşul Salisbury, sudul Angliei, în ziua de 4 martie, şi s-au aflat în stare critică mai multe săptămâni. Serghei şi Iulia Skripal au fost externaţi între timp din spital.

Guvernul britanic a acuzat Rusia că se află în spatele otrăvirii celor doi cu un agent neurotoxic, însă Moscova a negat orice implicare.

Otrăvirea celor doi Skripal a provocat o criză diplomatică între Occident şi Moscova, peste 20 de state expulzând diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie. Rusia a răspuns expulzând un număr identic de diplomaţi ai respectivelor state. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

3 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

4 De ce apare România pe harta ISW privind „faza zero” a operațiunilor Rusiei în Europa

5 Cum a fost păcălită afacerista din din Satu Mare să-i trimită 2,5 milioane de dolari lui Henry Eke, cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”