Rusia: Vladimir Putin a declarat că în anturajul său sunt bolnave de COVID-19 mai multe zeci de persoane

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că în anturajul său s-au îmbolnăvit de COVID-19 "nu unul, nu doi", ci mai multe zeci de persoane, informează joi TASS şi AFP.

"Din păcate, am fost nevoit în ultimul moment să-mi amân vizita la Duşanbe. Îmi pare foarte rău, însă acest lucru are legătură cu faptul că în anturajul meu apropiat au fost, după cum ştiţi, depistate cazuri de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus", a spus liderul rus joi, în timpul unui discurs susţinut online în cadrul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

"Nu este vorba despre unu sau doi, ci de câteva zeci de oameni", a subliniat Putin.

Preşedintele rus a anunţat că intenţionează să rămână în autoizolare câteva zile. "Acum sunt nevoit să respect câteva zile regimul de autoizolare", a spus liderul rus.

Liderul rus s-a vaccinat în primăvară cu Sputnik V. El a declarat de mai multe ori că anticorpii săi "se menţin la un nivel ridicat".

În luna iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov anunţa că persoanele care intră în contact cu Vladimir Putin respectă măsuri stricte. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR