„Rușii, cu moralul la pământ, stau ascunși în pădurile din apropierea Kievului de frica atacurilor ucrainenilor”

Şeful Statului Major al Forţelor Armate Britanice a spus BBC că moralul forțelor ruse se prăbușește după unitățile "decimate" de luptătorii ucraineni. Unii soldați ruși din convoiul lung blocat în afara capitalei Kiev, de miercuri, 2 martie, stau în pădure pentru că echipamentul dă rateuri.

"Acum vedem acel întreg convoi blocat, continuă să fie atacat şi asta are impact asupra moralului. Există poveşti despre trupele din acele vehicule. Nu vor să stea în acele vehicule, stau în pădure. Sunt blocaţi acolo şi Rusia a intrat într-o încurcătură. Nu numai cu acel convoi, ci în toată Ucraina.

Unele dintre grupurile tactice de batalion, cele care au fost în fruntea luptei pentru Rusia, au suferit pierderi enorme. Ştim că Rusia recunoaşte că a pierdut aproape 500 de oameni. Ca să punem acest număr în context, asta înseamnă aproape 500 de soldaţi într-o singură săptămână. Şi asta e mai mult decât Regatul Unit a pierdut în Afganistan în peste 20 de ani".


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR