Rușii recunosc într-un final înfrângerea de la Robotîne printr-o interpretare clasică: „Mișcare tactică”

Așa-zisul guvernator instalat de Moscova în teritoriul ocupat din regiunea Zaporojie a recunoscut miercuri, în cele din urmă, înfrângerea armatei ruse la Robotîne, pe care a numit-o drept „mișcare tactică”, așa cum își prezintă Ministerul Apărării condus de Serghei Șoigu toate pierderile pe câmpul de luptă din Ucraina.

FOTO EPA-EFE

FOTO EPA-EFE

„Armata rusă a abandonat acest sat într-o mişcare tactică”, a declarat colaboraționistul Evgheni Balițki în cadrul unei emisiuni moderate de Vladimir Soloviov, probabil cel mai cunoscut propagandist al regimului Putin.

„Putem spune că nu îl controlăm”, a adăugat el, susținând că Robotîne nu mai există decât pe hartă.

Potrivit Kievului, această localitate din regiunea Zaporojie a fost eliberată la 23 august, iar de atunci forțele sale armate avansează spre sud. Totuși, Moscova a negat timp de mai multe zile această versiune.

Deși bloggerii militari ruși dezbat de câteva zile pe tema înfrângerii de la Robotîne și dificultăților întâmpinate de forțele armate ale Moscovei pe frontul din sudul Ucrainei, totuși ministrul Apărării Serghei Șoigu continuă să susțină în mod absurd că „inamicul” nu își atinge obiectivele.

Pentru a mai salva aparențele, un alt colaboraționist din Zaporojie , Vladimir Rogov, care conduce mișcarea „Împreună cu Rusia”, a susținut în presa rusă că forţele ucrainene au fost prinse într-un „buzunar de foc” în zona Robotîne.

După eliberarea Robotîne, armata ucraineană își continuă contraofensiva către localitatea vecină ocupată Verbove. Potrivit Kievului, forțele sale au străpuns deja prima linie de apărare a Rusiei în unele puncte de pe frontul de sud-est.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a constatat miercuri că imaginile geolocalizate de marţi arată că forţele ucrainene avansează la nord-vest şi vest de Robotîne, precum şi în sudul localităţii şi la nord-vest de Verbove.

Obiectivul Ucrainei este acum să treacă de cea de-a doua linie de apărare a Rusiei, aparent mai puţin densă în ceea ce priveşte minele, dinţii de dragon şi şanţurile antitanc decât prima, pentru a ajunge în oraşul Tokmak, un important nod de comunicaţii cu căi rutiere spre Melitopol şi Berdiansk, la Marea Azov, relatează EFE, citată de Agerpres .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara