S-a deschis dosar penal! Mașina ministrului Bode era condusă de un angajat al SPP/Culisele unei tentative de mușamalizare

S-a deschis dosar penal! Mașina ministrului Bode era condusă de un angajat al SPP/Culisele unei tentative de mușamalizare

Mașina în care se afla Lucian Bode și care a fost implicată în accidentul rutier din Argeș era condusă de un angajat al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), au declarat pentru  HotNews.ro  surse oficiale. Pentru că au fost rănite două persoane, a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar Poliția așteaptă informare oficială de la SPP pentru a putea trimite dosarul Parchetului Militar.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș, Florin Popa, a declarat miercuri, pentru HotNews.ro, că în acest caz a fost deschis dosar penal încă de duminică, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în condițiile în care în accident au fost rănite două persoane. Dosarul este înregistrat la Parchetul Judecătoriei Pitești.

Cum s-a produs accidentul
  • "Din verificările făcute de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că un autoturism Volkswagen Touareg care circula dinspre Vâlcea spre Pitesti, pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, în condițiile efectuării unei depășiri neregulamentare. În urma evenimentului rutier au fost răniți șoferul primei mașini și o pasageră din al doilea autovehicul - o femeie de cetățenie poloneză. Și șoferul acestei mașini este tot de cetățenie poloneză.
  • Ambele persoane care au suferit leziuni au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesară transportarea acestora la spital", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș.
Accidentul a avut loc în localitatea Drăganu din județul Argeș, iar la fața locului au ajuns o ambulanță și o autospecială de pompieri.
În așteptarea unui document de la SPP

Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că autoturismul Volkswagen Touareg implicat în accident și în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, era condus de un angajat al SPP, iar mașina aparține Serviciului de Protecție și Pază.

În aceste condiții, având în vedere calitatea de militar a șoferului, competența de soluționare a dosarului penal revine Parchetului Militar.

Sursele oficiale citate au declarat pentru HotNews.ro că se așteaptă un document scris de la SPP în care să fie confirmată calitatea de militar a șoferului, astfel încât dosarul penal să fie trimis Parchetului Militar.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Bogdan Pirlog, a confirmat pentru HotNews.ro că dosarul nu a ajuns la Parchetul Militar. El a precizat că va solicita SPP o informare legată de calitatea persoanei aflate la volanul mașinii în care se afla ministrul Transporturilor.

Cu girofarul pe contrasens

Un motociclist aflat în trafic a filmat mașina oficialului în timp ce depășea o coloană de mașini aflate în trafic, pe linie continuă și a făcut publice imaginile. El a surprins și momentul în care este depășit de mașina oficială, auzindu-se zgomot de girofar.

Autoturismul a depășit mașină după mașină, pe linie continuă, pe un pod, cel mai probabil în localitate. Mașina în care se afla Bode a mers și pe contrasens, tot pe pod și tot pe linie continuă.


Filmarea postată pe Youtube este întreruptă la un moment dat, dar fimulețul continuă cu imagini de la locul accidentului.

"Din punct de vedere al Codului rutier, cu referire strict la această situație, chiar dacă circula cu mijloacele acustice și luminoase pornite, dacă încalcă regulile de circulație, așa cum s-a întâmplat sau dacă provoacă un accident, răspunde penal", au declarat sursele citate.

Ministrul Lucian Bode nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante